IPBN: Constatare pagube

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Comunele Braniștea și Silivașu de Câmpie au fost cele în care s-au desfășurat azi, 23 iunie, acțiunile de constatare și evaluare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice.

Prefectul Stelian Dolha, împreuna cu echipa mixtă s-au deplasat azi în comuna Braniștea, unde, în localitatea cu același nume s-au înregistrat inundări ale unor anexe gospodărești și ale unor subsoluri de imobile, precum și pagube însemnate înregistrate prin inundarea unui depozit de materiale de construcții. De asemenea, în urma depășirii capacității de transport a albiei și a șanțurilor, s-au înregistrat  depuneri de aluviuni și inundare a unor terenuri agricole, colmatări de platforme de drum și spălări de acostament. În localitatea Cireșoaia, cantitățile mari de precipitații din ultimele zile au dus la spălarea platformei de drum și acostament precum și la depunerea de aluviuni pe unele străzi și drumuri agricole.

În comuna Silivașu de Câmpie, fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă au produs pagube în localitățile Silivaș, Draga, Fânațele Silivașului,  în rândul terenurilor agricole prin inundare, spălări de drumuri, depuneri de aluviuni și colmatări.