IPBN: Mediere parohii

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

COMUNICAT DE PRESĂ

În cursul zilei de astăzi, 13 mai, prefectul Stelian Dolha, alături de  subprefecții  Decsei Atilla și Toth Lorand a mediat o întâlnire între  reprezentații Parohiei Reformate Bistrița, ai Parohiei Ortodoxe Române Bistrița și reprezentații Primăriei Municipiului Bistrița, cu scopul identificării  modalităților de folosire a cimitirului de către cele două confesiuni și a modalităților de acces la cimitirul ortodox atât din punct de vedere legal cât și tehnic. La ședință au participat, de asemenea,: directorul Mănășturean Emil (Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară), administratorul public Ioan Peteleu, directorul Direcției de Patrimoniu Marina Vasile și directorul executiv Ciucea Dumitru.

Întâlnirea a fost organizată ca urmare a faptului că cele două culte nu au ajuns la un consens până astăzi cu privire la accesul în cimitir, cu atât mai mult cu cât  cererea pentru locurile de veci a crescut  în ultima perioadă.

În urma discuțiilor, s-a decis din punct de vedere juridic înscrierea în domeniul public a terenului cu destinația de cimitir, atribuirea cu titlul gratuit către parohii și identificarea soluțiilor tehnice pentru accesul la cimitir a celor două culte.

„O problemă stringentă cu care ne-am confruntat atâta vreme, în ceea ce privește accesul și folosirea cimitirului, putem spune că s-a rezolvat în urma acestei întâlniri.” a declarat prefectul Stelian Dolha.