IPBN: Ședință Mediu

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Ședință de lucru pe tematica mediului la Instituția Prefectului

Imaginile apărute pe rețelele de socializare și în presă care arată râurile Someșul Mare și Bistrița Ardeleană într-o ipostază care pune în pericol sănătatea mediului au ajuns în atenția prefectului Stelian Dolha, care a convocat de îndată o ședință de lucru pentru analizarea situației și găsirea de soluții urgente pentru a combate poluarea cauzată de deversarea și depozitarea ilegală de deșeuri.

La această ședință, condusă de prefectul județului, au fost invitați Morariu Grațian Alexandru (Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu), Sever Ioan Roman (Agenția pentru Protecția Mediului), Teodor Hășmășan (Sistemul de Gospodărire al Apelor), dr. Ioan Suciu (Direcția de Sănătate Publică), Sabin Dragomir Cîmpan (ADI Deșeuri), Grec Răzvan Adrian (ADI Apă și Canal), dar și reprezentanți ai societății civile, Cristian Țetcu și Marius Bălan, voluntari implicați ani la rând în rezolvarea problemelor locale legate de mediu.

În cadrul ședinței au fost puse pe tapet cauzele care duc la încărcarea albiilor și apelor râurilor din județ cu deșeuri, problema  depozitării deșeurilor menajere sau de dimensiuni mari în natură, în mod ilegal, dar și situația colectării acestuia, a colectării selective, subiecte sensibile și de actualitate ale căror rezolvare necesită urgentare.

Fiecare reprezentant al instituției, respectiv a societății civile, și-a expus punctele de vedere și și-a delimitat ariile de competențe care sunt, în ansamblu, complementare, identificând în același timp probleme care au dus la desensibilizarea cetățenilor care neglijează aspectul de sănătate a mediului și depozitează în manieră ilegală deșeurile.

Toți reprezentanții au fost de acord că este imperios necesar să conducă împreună o campanie de conștientizare a cetățenilor în ce privește urmările depozitării deșeurilor în natură, cu sprijinul primăriilor, pentru a readuce spre normalitate sănătatea apelor care ne traversează județul.

În continuare, fiecare reprezentant va întocmi o listă oficială cu măsuri care să fie aplicate în zonele cele mai afectate. De asemenea, aceștia vor constitui echipe, împreună cu prefectul și corpul de control din cadrul Instituției Prefectului, pentru a efectua vizite în teren cu scopul de a identifica zonele de depozitare ilegale de deșeuri. De asemenea, vor avea loc întâlniri cu primarii din unitățile administrativ-teritoriale afectate scopul a-i mobiliza și a le cere sprijinul în demersurile de educare a locuitorilor pentru a adopta un comportament responsabil.