IPBN: Ziua Eroilor

INSTTUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

COMUNICAT DE PRESĂ 10.06.2021

Eroii nu mor niciodată și este misiunea noastră de a le păstra memoria vie

Ziua Eroilor, sărbătorită odată cu Înălțarea Domnului, este un prilej de recunoștință pentru cei care au făcut sacrificiul suprem în slujba umanității.

La activitățile organizate la Monumenul Eroilor din parcul Petru Rareș au luat parte și doamna Anca Dana Dragu, președinte al Senatului, și Sergiu Horia Hossu, șef al Cancelariei Prim-Ministrului.

Prefectul Stelian Dolha a ales de această dată ca timpul alocat discursului său să îl ofere Andrei Măierean, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, câștigătoare a concursului organizat de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Eleva a povestit despre “Eroul din familia sa într-o sută de scrisori”:

„Străbunicul s-a născut în 3 aprilie 1922 în localitatea Piatra, iar la 21 de ani a ajuns pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dorul de părinți si de frați îl face să scrie și să le trimită scrisori și vederi din război, la care îi răspunde fratele său mai mic, Nelu. Luat prizonier și dus cu trenul în Rusia, aruncă un bilet într-o gară, iar acest bilet ajunge acasă după întoarcerea străbunicului din război.

Știam de mică de existența scrisorilor trimise de pe front de străbunicul meu, scrisori pe care tata le păstra cu mare drag într-o cutie. Din când în când, le mai rasfoiam și eu și îl provocam pe tata să-mi relateze mai amplu întâmplările descrise acolo. Străbunica, soția eroului din scrisori, trăiește și îmi povestește și ea cu drag despre străbunicul Grigore. Lucrarea cu care am participat la acest concurs scoate la lumină întâmplări reale din război, scrise simplu cu creion chimic pe cărți postale îngălbenite de vreme, cărți expuse de tata, în copii scanate și scoase la tipografie, în subsolul catedralei din Beclean.

Acum, străbunicul Grigore nu mai este, ne-a părăsit în anul 1997, dar au rămas scrisorile și tata care mi le citește mie pentru a înțelege că istoria și războiul nu sunt o poveste, ci sunt fapte reale trăite de cei dragi. Creionul chimic, instrumentul de scris de pe vremea aceea, sper să mai rămână imprimat peste ani pentru ca și eu la rândul meu să citesc scrisorile copiilor și nepoților mei.”

Înainte de depunerea de coroane, au fost rostite numele tuturor eroilor cunoscuți căzuți la datorie și care se odihnesc în cimitirele Bistriței.

La evenimentul solemn au luat parte din partea Instituției Prefectului și subprefecții Atilla Decsei și Lorand Toth.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți eroii neamului român!