IPJ: Acțiuni de control

I.P.J. BISTRIȚA-NĂSĂUD: acțiunile din intervalul 08-10 ianuarie, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2

In intervalul 8-10 ianuarie, la nivel județean, 428 de polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 38 acțiuni punctuale la care au participat,  în sistem integrat, 213 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 250 societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. Totodată, au fost verificate aproape 4900 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor.

De asemenea, au fost oprite pentru control 355 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Pentru neregulile constatate în ultimele 3 zile, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 245 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28,880 de lei. Din totalul acestora, 73 sancțiuni, în valoare de 17,880 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00 și 171 de sancțiuni, în valoarea de 10,000 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție și o sancțiune în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.