IPJ: Acțiuni de control

Activitățile desfășurate ieri, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2,  de către forțele de ordine, în contextul Legii nr. 55 din 2020

La data de 31 martie a.c., 148 de polițiștii, polițiști locali și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 12 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 1000de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 52 de operatori economici și 126 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2000 de lei, pentru nerespectarea Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru deplasarea nejustificată în intervalul orar 22:00 – 05:00.

Polițiștii bistrițeni, alături de jandarmi și polițiștii locali au intervenit la un protest spontan organizat prin faptul ca în trafic s-au adunat mai multe autoturisme care s-au deplasat în mod nejustificat pe raza municipiul Bistrița, nerespectând interdicțiile privind deplasarea în intervalul 22:00-05.00. Astfel, în contextul măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, și a interdicției privind circulația după ora 22:00, au fost legitimate 95 de persoane și au fost verificate 60 de autoturisme. Totodată, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale in valoare de 48.065 lei persoanelor implicate. Polițiștii desfășoară în continuare verificări în vederea identificării altor persoane care nu au respectat interdicțiile legale în vigoare.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă recomandăm tuturor ca în continuare să respectați măsurile de igienă colectivă și individuală, cele de protecție individuală, să evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

– Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Pentru sănătatea dumneavoastră,  respectați măsurile de protecție individuală, evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.