IPJ: Acțiuni de verificare

I.P.J. BISTRIȚA-NĂSĂUD: acțiunile din ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2

Ieri,  5 decembrie, la nivel județean, 163 de polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 13 acțiuni punctuale la care au participat,  în sistem integrat, 86 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 86 de societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. Totodată, au fost verificate aproape 1.200 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor.

De asemenea, au fost oprite pentru control 108 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.000 de lei. Din totalul acestora, 11 sancțiuni, în valoare de  1000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00, 2 sancțiuni, în valoare de 6000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea masurilor privind carantina sau izolarea, 88 de sancțiuni, în valoarea de 15000 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție.