IPJ: Acțiuni Poliție

Persoane încarcerate în penitenciar de către polițiști

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise de instanțele de judecată.

Judecătoria Beclean a dispus condamnarea unui bărbat de 69 de ani, din Uriu, la pedeapsa de 16 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, corupere sexuală a minorilor și tentativă la agresiune sexuală.

Aceeași instanță a dispus condamnarea unui bărbat de 39 de ani, din Arcalia, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Judecătoria Bistrița a dispus condamnarea unui bărbat de 36 de ani, din Mureșenii Bârgăului, la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cele trei persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Bistrița.

Acțiuni în domeniul silvic

În perioada 04-05 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice, specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

La acțiuni au participat și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim.

În acest sens, au fost oprite pentru control 20 de autovehicule, dintre care 11 transporturi de material lemnos și au fost legitimate 22 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de15.000 lei, dintre care 3 conform Legii 171/2010, în valoare de 5.000 lei și 1 conform O.U.G. 92/2001 în valoare de 10.000 lei. Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea a peste 25 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 3.879 lei.

BISTRIȚA: acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea implicării în evenimente nedorite și creșterea gradului de siguranță, în rândul elevilor și în contextul minivacanței din perioada 20-24 ianuarie. Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea delincvenței juvenile și absenteismului școlar.

În acest sens, în municipiul Bistrița, au fost verificate 4 unități de învățământ, precum și 6 localuri publice, aflate în proximitatea acestora. Polițiștii au depistat 31 de elevi care absentau nemotivat, fiind informate școlile unde aceștia învață.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea Legii 61/1991 și Legii 349/2002 în cuantum de 1.350 lei.

Dosare penale în urma unor accidente rutiere

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident produs pe Drumul Comunal Săcături din Măgura Ilvei.

La locul evenimentului a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 ani, din Măgura Ilvei, care în timp ce a condus un moped, a pierdut controlul lovindu-se de carosabil.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale refuzând ulterior transportul la o unitate spitaliceasca.

Testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a indicat valoarea de 1,15 mg./l alcool pur in aerul expirat. Acesta a refuzat transportul la spital în vederea prelevării probelor biologice.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus de aceasta nu este înmatriculat sau înregistrat.

Cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal de către polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi, Compartiment Rutier, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. 

***

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit la un accident în localitatea Poiana Ilvei.

La locul evenimentului a fost identificați doi șoferi de 36 și 33 de ani, ambii din Poiana Ilvei. În urma impactului dintre cele două autoturisme rezultând avarierea acestora, fără a fi înregistrate răniri de persoane sau alte pagube materiale.

Cei doi conducători auto au  fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru  șoferul de 36 de ani, respectiv 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru șoferul de 33 de ani.

Ambilor șoferi, le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor  de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.