IPJ: Bărbat arestat

Reținut și cercetat pentru violență în familie și tulburarea liniștii și ordinii publice

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violență în familie și tulburarea liniștii și ordinii publice.Totodată, pentru protejarea victimei, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

În fapt, ieri, în apropierea unui magazin din localitatea Telciu, o tânără de 20 de ani, din Bichigiu a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate. În urma leziunilor, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Update: Astăzi, bărbatul de 32 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violență în familie și tulburarea liniștii și ordinii publice a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă a acestuia. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secție 6 Poliție Rurală Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.