Cinci persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, în urma unei altercații care a avut loc în municipiul Bistrița
În seara de 27 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au intervenit prompt și au aplanat un scandal spontan, izbucnit între mai multe persoane din municipiul Bistrița. Toate persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul Poliției Municipiului Bistrița pentru audieri. Cinci dintre acestea se află în Arestul IPJ BN, fiind reținute de polițiști pentru 24 de ore.
Conform primelor verificări, polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că 7 bărbați cu vârste cuprinse între 17-49 de ani, toți din Bistrița, s-ar fi agresat reciproc pe o stradă din municipiu, ocazie cu care, unul dintre aceștia ar fi spart luneta unui autoturism parcat. În urma agresiunilor, un bărbat în vârstă de 49 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
În cursul acestei zile, cele cinci persoane reținute vor fi prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Situația conflictuală se află în monitorizarea polițiștilor bistrițeni care continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.
Record negativ: 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 20.36, un bărbat în vârstă de 49 ani, din Bistrița, în timp ce conducea autoturism pe o stradă din Bistrița, a acroșat un autoturism parcat, pe care l-a proiectat în altul care, de asemenea, era parcat pe strada respectivă.
În urma impactului, au fost înregistrate avarii la autoturismele implicate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest de polițiștii ajunși la fața locului, rezultatul fiind 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În anul 2019, polițiștii de la Rutieră au constatat în flagrant și au întocmit 230 de dosare penale pentru infracțiunea de conducere cu alcoolemie și în alte 11 cazuri au întocmit dosare penale pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În cazul celor două infracțiuni, conform Codului Penal, pedeapsa este aceeași, respectiv închisoarea de la unu la 5 ani.
Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, desfășurate de polițiști în colaborare cu ocoalele silvice
La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu lucrători ai ocoalelor silvice Tihuța-Colibița și Municipal Bistrița au organizat și desfășurat acțiuni pe linia combaterii, deținerii și transportului de material lemnos.
Acțiunile au fost desfășurate pe raza comunelor Livezile și Tiha Bârgăului, ocazie cu care a fost verificată o instalație de prelucrare a materialului lemnos și au fost controlate în trafic mai multe autoturisme care transportau lemn. Astfel, au fost descoperite două infracțiuni la Codul Silvic, de furt și tăiere ilegală de arbori. Polițiștii i-au depistat pe doi bărbați din Cușma, în timp ce transportau o parte din lemnul pe care l-ar fi tăiat ilegal și sustras dintr-o pădure situată pe raza comunei Livezile.
În urma neregulilor constatate, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 6,2 mc de material lemnos, în valoare de 1.528 de lei. Totodată, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare de 5000 de lei.