IPJ: Buletin de presă

Ordin de protecție, emis de polițiști împotriva unui soț agresiv

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au sesizați cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 27 ani, din Tureac, a fost agresată de soț.

La fața locului, polițiștii l-au identificat pe un bărbat de 38 de ani, din Tureac și au stabilit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu soția, din cauza unor neînțelegeri, ar fi lovit-o.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au emis un ordin de protecție împotriva bărbatului și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.

Reținut de polițiști pentru violare de domiciliu și amenințare

La data de 30 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de amenințare și violare de domiciliu, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 46 de ani, bănuit de comiterea faptelor.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 29 ianuarie a.c., bărbatul de 46 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința unui consătean în vârstă de 38 de ani, amenințându-l cu moartea. Acesta din urmă se afla în locuință împreună cu concubina și fiica lor, în vârstă de 6 ani.

În prezent, bărbatul se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu.