Fără permis și sub influența alcoolului a accidentat trei autoturisme
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, un tânăr de 21 de ani, din Tecuci, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița, a acroșat mai mulți stâlpi de separare a sensurilor de mers, după care a lovit trei autoturisme parcate.
La fața locului, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
Depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul suspendat
La data de 13 aprilie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat și oprit în trafic, pe drumul județean 151, în localitatea Țagu, pe un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cluj-Napoca care conducea un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permisul de conducere suspendat, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii deconducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Având în vedere faptul că nu a respectat restricțiile de circulație instituite, tânărul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare cu amendă în valoare de 2.000 lei.