IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Polițiștii din Rodna au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea a trei furturi și, totodată, au reușit să recupereze o bună parte din bunurile sustrase

La data de 10 iunie 2020, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Rodna au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 55 de ani, din localitate, bănuit de comiterea a trei furturi. Acesta se află în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și, în cursul acestei zile, va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.

Din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în perioada aprilie – mai 2020, acesta ar fi pătruns în incinta a două locuințe din Rodna, de unde ar fi sustras bunuri (unelte electrice) în valoare de aproximativ 1.400 de lei. Polițiștii au recuperat și restituit păgubiților o bună parte din prejudiciu, respectiv bunuri în valoare de 1.100 de lei. Totodată, în aceeași perioadă, acesta ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale mai multe unelte electrice și obiecte de îmbrăcăminte, în valoare totală de 10.000 de lei. Și în acest caz, polițiștii au reușit să recupereze o parte din bunuri, în valoare de aproximativ 5.600 de lei.

În cursul acestei zile, rodneanul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea arestării preventive pentru 30 de zile. Polițiștii Secției 7 Poliției Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul dosarului de furt calificat întocmit pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării integrale a prejudiciului.

Reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului Rutier pentru că a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice

La data de 10 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani, din Poiana Ilvei, depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, deși nu deține permis de conducere.

Bărbatul mai fusese depistat de polițiști, la data de 6 iunie 2020, în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis. În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările continuă de către polițiștii Biroului Rutier.

Mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița, pus în aplicare de polițiști

La data de 10 iunie 2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au încarcerat-o în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla – Secția Exterioară Cluj-Napoca pe o femeie în vârstă de 32 de ani, din Josenii Bârgăului.

Aceasta a fost condamnată la 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de  furt calificat.

Căutat la nivel național, găsit de polițiștii din Beclean și de la Serviciul de Investigații Criminale

La data de 10 iunie a.c., în urma căutărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din Beclean au depistat un bărbat de 48 de ani, din Nușeni a cărui dispariție a fost sesizată în data de 8 iunie a.c., de către proprietarul unei stâne la care muncea.

Bărbatul a fost căutat de polițiști și localnici, iar la data de 10 iunie a fost găsit pe o pășune de pe raza localității Rusu de Jos și transportat a spital pentru investigații medicale. Totodată, polițiștii au revocat măsura căutării la nivel național dispusă față de acesta.