IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Agresor reținut pentru 24 de ore de către polițiști de la Investigații Criminale

La data de 10 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Recea-Cristur, județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere. Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus plasarea sub control judiciar a acestuia pentru 60 de zile.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în seara de 10 iulie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița, din cauza unor neînțelegeri cu fiul său de 23 de ani, cei doi s-au ameninţat și agresat reciproc. La un moment dat, bărbatul de 40 de ani ar fi încercat să-l lovească cu o coasă pe celălalt, provocând astfel distrugeri la 2 autoturisme care erau parcate pe o stradă din Bistrița.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, violență în familie și distrugere.

Dosar penal pentru mai multe infracțiuni

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 06.00, în zona de agrement Figa, a avut loc un scandal, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.

Polițiștii ajunși la fața locului i-au identificat rapid pe agresori și i-au condus la sediul Poliției Orașului Beclean. Este vorba despre doi tineri, de 27 și 24 de ani, din Șieu Odorhei și Budești care ar fi avut o altercație cu alții doi, un băiat și o fată, ambii din localitatea Beclean. Ulterior, alți trei tineri, toți din Tiha Bârgăului, au intervenit și au fost agresați de cei doi. La un moment dat, tânărul de 27 de ani a folosit un pistol de tip airsoft, cu proiectul din cauciuc, nesupus autorizării, rănindu-i pe cei trei.

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi dispuse măsurile ce se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară cercetări într-un dosar penal întocmit la data de 10 iulie a.c., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În fapt, la aceeași dată, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale l-au depistat în trafic, pe raza localității Budacu de Sus, în proximitatea cantonului silvic, pe un bărbat de 44 de ani, din Monariu.

Cu ocazia controlului autovehiculului, în interiorul acestuia, pe bancheta din spate, în a fost descoperită o armă letală, cu destinația vânătoare și încărcătorul aferent, în care se aflau 3 cartușe. Totodată, asupra bărbatului au fost descoperite 2 cartușe cu glonț deținute fără drept de acesta întrucât nu are dreptul de a deține, purta și folosi arme și muniții, fiindu-i anulat în cursul anului 2015.

Arma în cauză și cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

S-au agresat reciproc și au ajuns în arest, fiind reținuți pentru 24 de ore

La data de 12 iulie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus plasarea sub control judiciar a doi tineri de 20 și 22 de ani, ambii din Dumitrița, cercetați pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

În urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că, la data de 10 iulie a.c., un tânăr de 20 de ani, din Dumitrița, în timp ce se deplasa cu un autoturism condus de sora sa, pe drumul forestier din locul numit ”Valea Tisei”, de pe raza comunei de domiciliu, la un moment dat s-a intersectat cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate.

Din cauza drumului îngust, într-o curbă, cele două autoturisme au intrat în coliziune producându-se avarii la ambele autovehicule. Astfel, din cauza neînțelegerilor, cei doi, împreună cu doi pasageri care se aflau în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani s-au agresat reciproc.

Cei doi tineri de 20 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 și plasați în Centrul de  Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  I.P.J.  Bistrița-Năsăud. Ulterior, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus plasarea sub control judiciar.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Polițiștii l-au depistat la scurt timp după comiterea unui furt și au recuperat prejudiciul

La data de11 iulie a.c., un bărbat de 51 de ani, din Bistrița, taximetrist, a solicitat sprijinul polițiștilor întrucât a sesizat faptul că, la scurt timp după ce a efectuat o cursă, îi lipsește telefonul mobil.

În urma verificărilor efectuate, în imediata apropiere a locului unde a coborât clientul respectiv, polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au identificat pe un tânăr de 20 de ani, din Bistriţa, iar în urma controlului corporal, asupra lui au găsit telefonul sustras.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Tânără căutată la nivel național, găsită de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

La data de11 iulie a.c., cu ocazia acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița și Serviciului de Investigații Criminale au depistat-o pe raza localității Satu Nou, pe o tânără de 17 ani, din Teaca, căutată la nivel național.

Tânăra figura ca fiind dispărută dintr-o casă de tip familial, din Teaca, din data de 27 iunie a.c. Polițiștii au încredințat-o responsabililor și au revocat măsura căutării la nivel național.

Transporta mai mult material lemnos decât avea voie și a fost sancționat

La data de11 iulie a.c., pe drumul național 17, între localitățile Șintereag și Șieu-Sfântu polițiștii au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani, din Tiha Bârgăului, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor și măsurării materialului lemnos, a reieșit faptul că acesta transporta  cu aproape 4 mc de cherestea mai mult decât cantitatea declarată în documentele de însoțire. Astfel, a fost dispusă confiscarea surplusului, în valoare de 1333,50 lei. Totodată, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 3000 de lei, conform  Legii 171/2010.

Recordul negativ al acestui sfârșit de săptămână: 1,10mg/l alcool pur în aerul expirat

La data 12 iulie a.c., cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii din Beclean l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 26 de ani, din Ciceu Poieni, care conducea un autoturism pe drumul județean 171, prin localitatea Căianu-Mic.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.  

Nu avea dreptul să conducă și s-a ales cu dosar penal

La data de 10 iulie a.c., pe drumul național 17, prin localitatea Prundu Bârgăului,  polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pe un bărbat de 55 de ani, din Dorolea, care conducea o autoutilitară.

La solicitarea polițiștilor, acesta a prezentat un permis provizoriu, emis de autoritățile din Anglia, neavând dreptul de a conduce pe teritoriul țării noastre. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă de Serviciul Rutier.