IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Alte 6 femei și un bărbat sunt bănuiți de polițiști de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals

În urma controalelor și verificărilor efectuate, polițiști specializați în investigarea criminalității economice au depistat noi cazuri de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Vizate sunt 6 femei cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, din localitățile Cristeștii Ciceului, Măgura Ilvei, Rodna, Bistrița, Sângeorz-Băi, precum și un bărbat de 32 de ani, din Beclean.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale în toate cele 7 cazuri și efectuează cercetări pentru documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, începând din anul 2019, persoanele în cauză ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației. Astfel, în două dintre cazuri, persoanele vizate ar fi obținut indemnizații de creștere a copilului în cuantum de 8500 de lei pe lună.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Update: în arest după ce a  pus în pericol siguranța traficului rutier

Polițiștii Biroului Rutier au emis ieri, 30 iulie 2020, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului de 30 de ani, din Bistrița, cercetat pentru conducere fără permis.

Reamintim faptul că, acesta a fost depistat de polițiști în timp ce conducea haotic o motocicletă. Nu a oprit la semnalele acustice și luminoase efectuate, iar pe calea Clujului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturism care era oprit regulamentar.

În prezent se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 31 iulie 2020, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conducerea fără permis se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani

La data de 30 iulie 2020, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat și oprit în trafic pe un tânăr de 26 ani, din Viile Tecii care nu deține permis de conducere.

A fost oprit pe drumul județean 151 din localitatea Lechința și conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat faptul că nu a consumat alcool.

Polițiștii de la Secția 3 au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Material lemnos fără documente legale de transport, în valoare de peste 1500 de lei, ridicat în vederea confiscării de către polițiști

Ieri, 30 iulie a.c., pe drumul comunal 1 Telcișor, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară care transporta material lemnos.

Pentru cantitatea de 9 mc de material lemnos transportată, conducătorul auto, un bărbat de 58 ani, din Telcișor, a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire emis în data de 22.07.2020. În urma celor constatate, acesta a fost sancționat  conform Legii171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de peste 1500 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.