IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Alte 3 cazuri de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, depistate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice

În urma controalelor și verificărilor efectuate, polițiști specializați în investigarea criminalității economice au depistat încă trei cazuri de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Vizate sunt 2 femei de 26 și 32 de ani, din Bistrița și un bărbat de 32 de ani, din Maieru. Persoanele vizate ar fi obținut indemnizații de creștere a copilului cuprinse între  8396-8500 de lei, lunar.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale în toate cele 3 cazuri și efectuează cercetări pentru documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în anul 2019, persoanele în cauză ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

ALCOOLUL LA VOLAN E ACCIDENT!

La data de 31 iulie a.c., pe  drumul județean 173, între localitățile Jelna și Orhei, a avut loc un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.

Conform verificărilor efectuate de polițiști, un bărbat de 46 de ani, din Budacu de Sus, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers si s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

***

La aceeași dată, pe drumul județean 171, în localiatatea Căianu Mic, un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Spermezeu spre Uriu, nu ar fi adaptat viteaza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și ajuns în șanțul din stânga direcției sale de mers.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit ușor. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fos prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influență alcoolului.

***

La data de 2 august a.c., un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17, pe raza localității Viișoara, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, acesta a fost proiectat într-un alt autoturism care circula pe aceeași direcție. Din fericire, nu au fost rănite persoane.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele  fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 40 de ani și negative pentru ceilalți doi. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Continuă cercetările polițiștii Biroului Rutier Bistrița.

Polițiștii Secției 5 au intervenit pentru protejarea unei femei agresate de soț și monitorizează situația conflictuală

În noaptea de31 iulie a.c., o femeie de 28 de ani, din Târlișua, a solicitat sprijinul polițiștilor, fiind agresată.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că femeia a fost lovită de soțul cu care se află în divorț, un bărbat de 29 de ani  și cu care nu mai locuiește efectiv.

Împotriva lui, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie în cadrul căruia efectuează cercetări. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș monitorizează situația conflictuală.

Delicte silvice, sancționate de polițiștii din Sângeorz-Băi

În data de 31 iulie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi, de la Compartimentul Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, pe raza de competență. Astfel, pe drumul județean 172D, au fost oprite în trafic, pentru control, mai multe autoturisme.

Pe raza comunei Ilva Mare, conducătorul unui tractor, un bărbat din Rodna, nu a putut prezenta avizul de însoțire a materialului lemnos sau alte documente de proveniență pentru cantitatea de 3,84 mc transportată, motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu suma de 1000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

La aceeași dată, polițiștii au oprit un alt autovehicul pe drumul județean 172, în Poiana Ilvei. Conducătorul auto, un bărbat din Leșu, transporta cu o autoutilitară 2mc de material lemnos pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

Reținut de polițiști, cercetat pentru distrugere și amenințare

La data de 2 august 2020, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani, din Bistrița, cercetat pentru distrugere și amenințare.

Acesta, în timp ce se afla în cartierul Viișoara din Bistrița, ar fi amenințat și ar fi provocat distrugeri la un autoturism în care se afla un tânăr de 26 de ani, din Sărățel, împreună cu familia sa.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal pentru distrugere și amenințare, iar în cursul acestei zile, tânărul de 25 de ani va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Dosar penal pentru conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

La data de 1 august a.c., polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe raza municipiului Bistrița și care era condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere reținut. Rezultatul testări cu aparatul etilotest a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Reținut pentru conducere fără permis

La data de 1 august a.c., polițiștii Secției 1 au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 de ani, cercetat pentru conducere fără permis. Acesta a fost depistat, în aceeași zi, în timp ce conducea o motocicletă pe drumul județean172E, prin localitatea Herina. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ulterior, în cursul zilei de ieri, 2 august, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus plasare sub control judiciar a acestuia. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.

Șofer oprit la timp de polițiști :1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără permis

La data de 1 august a.c., polițiștii Secției 2 au depistat în flagrant un bărbat care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Autoturismul pe care-l conducea a fost oprit pentru control pe drumul național 17, în localitatea Josenii Bârgăului.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta are permis de conducere anulat, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis.