INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
Reținut de polițiști pentru 24 de ore, bănuit de comiterea infracțiunilor de hărțuire și amenințare
Ieri, 6 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din Bistrița, pe care îl cercetează pentru comiterea infracțiunilor de hărțuire și amenințare.
În urma investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că, începând cu luna mai a acestui an, bărbatul ar fi contactat prin intermediul unor rețele de socializare și telefonic o tânără de 22 de ani, din Bistrița, cerându-i insistent să se întâlnească. Ulterior, întrucât tânăra nu a dat curs solicitărilor lui, bărbatul ar fi început să o urmărească și să o amenințe.
Bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii specializați în investigații criminale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
Acțiunile polițiștilor de la Serviciul de Ordine Publică pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice
La data de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au acționat în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pe raza comunelor de pe Valea Budacului.
Astfel, au fost oprite în trafic și au fost verificate 8 transporturi de material lemnos, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale. Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 171/2010 și sunt în valoare totală de 8.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a unei cantități de 6,65 material lemnos, în valoare de 4.781 lei, fără documente legale de proveniență și transport.
Bărbatul de 42 de ani, din Bistrița, reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului sau altor substanțe a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.
Agresori împotriva cărora polițiștii au emis ordine de protecție.
La data de 6 august a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au emis un ordin de protecție provizoriu pentru protejarea unei tinere de 21 de ani, din Ciceu Giurgești, agresată de soț. Conform primelor verificări efectuate, în seara de 6 august, în timp ce se afla în locuință împreună cu soțul ei, un tânăr de 20 de ani, din cauza unor neînțelegeri ar fi fost agresată de acesta.
Polițiștii monitorizează situația, respectarea obligațiilor impuse prin ordinul de protecție emis și efectuează cercetări în dosarul întocmit pentru violență în familie.
La aceeași dată, polițiștii din Năsăud au intervenit ca urmare a sesizării unei femei de 35 de ani, din Năsăud și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că femeia ar fi fost amenințată de bărbatul de 36 de ani, fost concubin care, cu o zi înainte, ar fi agresat-o.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru violență în familie.