IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Acțiuni preventive și de informare, desfășurate în ultimele 24 de ore

La data de 13 august a.c., polițiști din cadrul  Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pe raza municipiului Bistrița în vederea asigurării unui climat de siguranță publică, dar și pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2.

Acțiunile de informare și prevenirea au fost desfășurate în zona centrelor comerciale și a supermarketurilor, dar și în piețele din municipiu. Șapte persoane care nu au respectat măsurilor de protecţie individuală au primit avertismente scrise.

În Năsăud, polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică, împreună cu jandarmi au acționat în zona pieței agroalimentare din oraș, ocazie cu care au legitimat și verificat 35 de  persoane, iar în urma neregulilor constatate, 4 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Totodată, polițiștii Secției 2, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, polițiști locali și elevi ai școlilor de poliție, sprijiniți de jandarmi au desfășurat acțiuni preventive pe valea Bârgăului. Astfel, au fost verificați 29 de operatori economici, au fost oprite pentru control 32 de autovehicule și au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, fiind constatata, în flagrant, o infracțiune de conducere cu alcoolemie.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 la regimul rutier, celelalte fiind pentru nerespectarea Legii 55/2020, Legii 61/1991 și Legii 97/2017, cuantumul total al acestora fiind în valoare de 2780 lei.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii în ultimele 24 de ore

La data de 13 august a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul național 17, prin localitatea Livezile.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Josenii Bârgăului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 20 de ani, din Negrilești, care conducea un autoturism pe drumul județean 170, pe raza comunei Negrilești.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule și au întocmit dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări.

***

În seara de 13 august, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe drumul comunal 33, prin localitatea Tăure. La volanul acestuia se afla o minoră de 17 ani, din Mintiu care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus de către proprietarul acestuia, un tânăr de 23 de ani, din Parva, iar în urma testării, a rezultat faptul că nici el nu consumase alcool.

Polițiștii Postului de Poliție Nimigea au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.

Cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violenţă în familie şi amenințare, efectuate de polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Beclean

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au intervenit pentru protejarea unei femei în vârstă de 40 de ani, din Șieu Măgheruș care a sesizat prin 112 faptul că a fost agresată de soț.

La fața locului, în urma celor constatate, a fost emis un ordin de protecție împotriva agresorului, un bărbat de 47 de ani, din Șieu Măgheruș.

Totodată, în urma verificărilor, a reieșit faptul că femeia a fost lovită și amenințată de acesta, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violenţă în familie şi amenințare.