Buletin de presă IPJ

Material lemnos în valoare de aproape 3400 de lei, confiscat de polițiști în urma unor controale efectuate pe valea Someșului și valea Ilvelor

La data de 7 mai a.c., în intervalul orar 08:00-18:00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au acționat valea Ilvelor și valea Someșului pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos.

Cu această ocazie, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei, conform Legii 171/2010 și s-a confiscat peste 10 mc de material lemnos, fără documente legale, în valoare de aproape 3400 de lei.

De asemenea, s-a dispus confiscarea mijloacelor de transport cu care s-au efectuat transporturile ilegale de material lemnos, respectiv o autoutilitară și un atelaj.

Dosar penal pentru infracțiunea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, întocmit de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

Astfel, s-a stabilit faptul că la data de 7 mai a.c.,  doi bărbați de 28 de ani, respectiv 38 de ani, ambii angajați ai unei firme, au efectuat lucrări de exploatare a nisipului şi pietrişului cu autoutilitarele societății, în albia râului Ilișua, în zona târgului de animale din localitatea Spermezeu.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 57, alin. 2 din Legea minelor  nr. 85/2003.

ȘOFERI, ATENȚIE LA PIETONI!!! Conduceți preventiv și sporiți atenția în zona trecerilor pentru pietoni!

La data de 7 mai a.c., un bărbat de 63 de ani, din Mărișelu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, ajuns la trecerea de pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj, a surprins şi accidentat o femeie de 57 de ani, din Bistrița, angajată în traversarea regulamentară a străzii.

În urma accidentului, femeia a fost rănită ușor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

****

În acelaşi timp, pietonilor le recomandăm să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor, numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.

Nu traversaţi drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce v-aţi asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde!

Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cercetează împrejurările în care un copil de 4 ani a decedat

La data de 7 mai a.c., polițiștii au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 32 de ani, din Livezile, despre faptul că fiul ei de 4 ani a căzut într-un pârâu, fiind dus de apă. Copilul se juca împreună cu un verișor în curtea din spatele locuinței, în apropierea unui pârâu, afluent al râului Bistrița.

Au fost formate echipe din polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari, care au efectuat căutări pe malul pârâului și pe râul Bistrița. Din păcate, în această dimineață, în jurul orei 8.40 copilul a fost găsit decedat, pe raza cartierului Unirea.

În continuare, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale vor efectua cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment.