IPJ: Buletin de presă

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Pozitiv în urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000 și cu permisul suspendat, depistat în trafic, de către polițiștii din Bistrița

La data de 18 octombrie a.c., pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 30 de ani, din Bistrița.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de conducere suspendat. Totodată, rezultatul testării cu aparatul DRUG TEST 5000 a fost pozitiv și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Doi soți depistați de polițiști în timp ce conduceau câte un moped neînregistrat, cu numere false și fără să dețină permise de conducere

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînregistrat și conducerea unui vehicul cu numere false.

În fapt, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier desfășurate, au fost depistați doi soți, respectiv un bărbat de 34 de ani și o femeie de 26 de ani, ambii din Budacu de Jos, în timp ce conduceau fiecare câte un moped neînregistrat și cu plăcuțe de înmatriculare false, pe drumul județean 173C, prin localitatea de domiciliu.

Niciunul dintre cei doi nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînregistrat și conducerea unui vehicul cu numere false.

Infracțiuni flagrante, la regimul rutier, constatate de polițiștii secțiilor de poliție rurală nr. 2 și 6

La data de 17 octombrie a.c., pe Valea Tureacului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant, în timp ce conducea un autoturism, pe un tânăr de 28 de ani, din Tureac, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările.

La aceeași dată, polițiștii Secţia 6 Poliţie Rurală Năsăud l-au depistat în flagrant, pe raza localității Dumitra, pe un bărbat de 31 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce vehicule anulat.

Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Caz soluționat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi

În urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au identificat un tânăr de 20 de ani, din Rodna, pe care-l bănuiesc de comiterea faptei.

Astfel, a reieșit faptul că, în noaptea de 1/2 septembrie a.c., tânărul ar fi sustras din beciul unui alt rodnean o unealtă electrică în valoare de aproximativ 500 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului, iar cercetările sunt continuate pentru furt calificat.

Dosar penal pentru conducere cu alcoolemie, întocmit de polițiștii Biroului Rutier

În noaptea de 18/19 octombrie, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, desfășurate pe raza municipiului Bistrița, a fost oprit pentru control un autoturism, condus de bistrițean de 49 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dosar penal pentru conducere cu alcoolemie,  constatată de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

În seara de18 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 26 de ani, din Galații Bistriței care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, respectiv pe drumul european 578.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotetst, iar rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Aseară, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 20 de ani, din Tureac, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Acesta a fost oprit în trafic pe raza localității Piatra Fântânele, pe drumul național 17, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea.

În prezent se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie

Aseară, o femeie de 39 de ani, din Chintelnic a solicitat sprijinul polițiștilor, fiind agresată de soț. La fața locului, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au constatat faptul că, din cauza consumului de alcool, soțul acesteia, în vârstă de 50 de ani, ar fi agresat-o atât pe ea, cât și pe copilul lor minor.

Pentru protejarea celor doi, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.