IPJ: Buletin de presă

Detector de metale deținut fără autorizație, confiscat de polițiști

În perioada 1 aprilie-31 mai a.c., polițiștii specializați în investigații criminale acționează pe linia protejării patrimoniului cultural național și fac verificări la persoanele autorizate să dețină detectoare de metale. Activitățile vizează prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul protejării patrimoniului  arheologic.

Astfel, la data de 16 mai a.c., cu ocazia unor controale desfășurate în acest sens, polițiștii au descoperit un detector de metale pentru care persoana care îl deținea nu a putut prezenta autorizație de deținere.

Ca urmare a celor constatate, față de un bărbat din Năsăud, polițiștii au dispus măsura sancționării contravenționale și confiscarea detectorului în cauză, conform Ordonanței nr. 43/2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.

  • Dacă doriți să achiziționați un detector de metal trebuie să știți următoarele: 

(10) Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de poliţie al judeţului respectiv, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi.

(12) În vederea deţinerii detectoarelor de metale de către personalul de specialitate atestat şi înscris în Registrul arheologilor, acesta are obligaţia ca, înainte de a obţine autorizaţia prevăzută la alin. (10), să obţină avizul prealabil emis de Ministerul Culturii şi Cultelor.

(13) Accesul cu detectoare de metal şi utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul comerțului, desfășurate de polițiști în piața din Lechința 

La data de 16 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul comerțului și prestărilor de servicii destinate populației, pe raza comunei Lechința.

Astfel, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate în zonele și locurile de vânzare alimente sau de alimentație publică din piața agroalimentară din localitate.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.000 lei și a fost confiscat numerar în sumă de 685 lei.

Condamnat la 12 de ani de închisoare, încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistrița

La data de 16 mai a.c., polițiștii de la Urmări au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bistrița-Năsăud, împotriva unui tânăr de 27 de ani, din Lechința.

Tânărul a fost condamnat la 12 ani de închisoare  pentru comiterea infracțiunii de omor. Acesta a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistrița.

Doi bărbați sunt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului braconat  

La data de 16 mai a.c., în localitatea Ciceu Mihăiești, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat doi bărbați care pârjoleau un mistreț care ar fi fost împușcat în aceeași zi.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că cei doi bărbați, de 29 de ani, respectiv 31 de ani, ambii din Reteag ar fi participat la o acțiune de braconaj, în extravilanul localității Ciceu Mihăiești, pe raza fondului cinegetic nr. 1 Chiuești.

Ca urmare a celor constatate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 2 arme letale cu destinația vânătoare, deținute legal de cei doi bărbați, și un autoturism despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit la acțiunea de braconaj. De asemenea, leșul animalului a fost ridicat în vederea efectuării unei constatări de către DSVSA Bistrița-Năsăud.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliției, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pentru infracțiunile de braconaj și transportul vânatului braconat.

ATENȚIE la persoanele pe care le contactați pentru diverse servicii! Nu oferiți sume de bani unor persoane necunoscute!

La data de 16 mai a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au identificat doi bărbați de 33, respectiv 35 de ani, ambii din Hodac, județul Mureș, bănuiți că ar fi încercat să înșele o femeie din Uriu.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 8 mai a.c., femeia de 58 de ani, din Uriu, ar fi dat suma de 1000 de euro celor doi bărbați ca avans pentru prestarea unor lucrări de construcție. Ulterior, cei doi nu au mai răspuns la telefon și nu au efectuat lucrările pentru care au primit banii.

O parte din prejudiciu, respectiv 60%,  a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate de polițiștii de la Postul de Poliție Uriu, în cadrul unui dosar penal de înșelăciune. 

Sfaturi de urmat când sună cineva la ușă: 

  • acordați maximă atenție persoanelor care suna la ușa dvs. sau pe care le introduceți in casa!
  • convingeți-vă de bunele lor intenţii!
  • dacă persoana necunoscută se prezintă într-o calitate oficială, solicitaţi legitimaţia de serviciu şi notaţi datele de pe document!
  • verificaţi cu atenţie persoanele care sună la uşă sub pretextul unor reparaţii de orice fel, încasarea unor taxe, deratizare sau cele care solicită să le închiriaţi o cameră!
  • nu primiţi în casă cerşetori, negustori ambulanţi, sau orice alte persoane necunoscute!
  • obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dvs. să nu trădeze că sunt singuri în casă!
  • vegheaţi cu atenţie la persoanele cu care se împrietenesc copiii dvs. 

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,  este 112 – POLIŢIA – APEL DE URGENŢĂ!