IPJ: Buletin de presă

Sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, aplicate într-o singură zi, unor persoane care au nu au respectat măsura carantinării la domiciliu.

La data de 21 noiembrie a.c.,în urma verificărilor efectuate la persoanele aflate în carantină, polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice l-au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, pe un bărbat de 31 de ani, din Bistrița care, deși aflat în carantină, a părăsit adresa de domiciliu, stabilită pentru carantină.

La aceeași dată, în cadrul acțiunilor de verificare a modului de respectare măsurilor de protecție sanitară impuse, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat și sancționat contravențional, conform legii 55/2020, alte 2 persoane care nu au respectat măsura carantinării, nefiind găsite la adresele stabilite.

Totodată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au verificat la domiciliu pe un tânăr de 18 ani, din Bistrița, față de care era dispusă măsura carantinării. Acesta a fost depistat de polițiști în scurt timp, în apropierea locuinței, nepurtând nici mască sanitară de protecție. A fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020.

În după-masa de 21 noiembrie, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au sancționat contravențional un tânăr de 22 de ani, din Lunca Ilvei, care nu a fost găsit la adresa de domiciliu, unde era plasat în carantină la domiciliu.

Cuantumul total al amenzilor aplicate este în valoare de 10.000 lei și, în toate cele 5 cazuri, a fost informat Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud pentru a dispune și alte măsuri complementare conform competenței.

A încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu, dar a fost depistat de polițiști și acum riscă arestarea preventivă

La data de 21 noiembrie a.c., în cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Poliției Municipiului Bistrița, a fost depistat un bărbat de 65 ani, din Țentea, față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Bărbatul era plasat în arest la domiciliu la o adresă din Bistrița, fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni. Polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au formulat o sesizare motivată către instanță, cu propunere de înlocuire a arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.

Armă găsită într-un imobil ce urma a fi demolat. Proprietarul imobilului a procedat corect, iar arma a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor, în condiții de siguranță

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat o pușcă militară cu glonț, în vederea continuării cercetărilor.

Arma a fost găsită de un bărbat de 46 de ani, din Bidiu, în demisolul unui imobil care-i aparținea și care urma a fi demolat. Bărbatul a procedat corect, a anunțat polițiștii care au ridicat arma în condiții de siguranță.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase atrag atenţia că manevrarea unor astfel de obiecte, de către persoane neautorizate, poate avea consecinţe grave, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea unor persoane sau integritatea unor bunuri. De asemenea, reamintesc faptul că nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive sunt infracțiuni și se pedepsesc în consecință.

Dacă descoperiți arme sau materiale explozive, anunțați Poliția! De asemenea, rudele persoanelor care au deţinut arme sau materiale explozive sunt obligate ca, după decesul acestora, să anunţe Poliţia.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant, de polițiștii Secției 1

La data de 21 noiembrie a.c., în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier,     polițiștii rutieri l-au oprit pentru control pe un bărbat de 54 ani, din Petriș, care conducea un autoturism, deși nu avea acest drept.

Bărbatul a fost depistat pe drumul județean 173, pe dealul Jelnei, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În aceeași zi, în Șopteriu, polițiștii l-au oprit pentru control pe un tânăr de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, deși nu avea acest drept. În urma verificărilor, a reieșit faptul că tânărul are permisul de conducere suspendat și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, fiind întocmite dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără permis.

ATENȚIE, CONTROALE! Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în filtrul instituit la intrarea în municipiul Bistrița.

În dimineața de 22 noiembrie a.c., pe drumul județean 173C, polițiștii Biroului Rutier care efectuau verificări în filtrul amplasat la intrare în municipiul Bistrița l-au depistat pe un bărbat de 53 de ani, din Dumintrița, iar în urma verificărilor au constatat faptul că avea asupra luiproduse care poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România în cadrul segmentelor de public vizat.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 42 de astfel de produse, pentru care bărbatul în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă, fiind ambalate şi etichetate în mod asemănător produselor noi regăsite în magazine.

Cazul a fost preluat de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similară.

Caz rezolvat de polițiștii Biroului de Ordine Publică

În dimineața de 22 noiembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au intervenit la un caz sesizat prin 112. O femeie în vârstă de 52 de ani, care locuia la etajul al II- lea al unui bloc din Bistrița, i-a distrus cu un topor ușa unei vecine, în vârstă de 48 de ani, după care s-a încuiat în locuință. În momentul în care au ajuns polițiștii la fața locului, femeia a refuzat să deschidă, amenința cu toporul și arunca cu obiecte.

Întrucât exista posibilitatea să se rănească atât ea, cât și persoanele din jur, polițiștii au solicitat în sprijin pompierii și, cu ajutorul unei scări, au pătruns în apartamentul femeii prin balcon. Polițiștii au reușit să o imobilizeze înainte să se rănească, iar ulterior au transportat-o la spitalul de psihiatrie pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD