IPJ: Buletin de presă

Dosar penal pentru conducere fără permis, constată în flagrant

În dimineața de 5 aprilie a.c., în cadrul activităților de supraveghere a traficului rutier,polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Calea Moldovei din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 40 de ani care are dreptul de a conduce anulat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În consecință, s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Dosar penal pentru violență în familie, întocmit la Tureac

La data de 5 aprilie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit un dosar penal pentru violență în familie în cadrul căruia se efectuează cercetări.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 36 de ani, din Tureac care, din cauza unor neînțelegeri avute, ar fi lovit-o pe concubina lui, o femeie de 34 de ani, din aceeași localitate. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, iar starea conflictuală este monitorizată.