IPJ: Buletin de presă

Reținut pentru 24 de ore, cercetat de polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 10 iulie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani, din Bistrița, care nu respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa.

Din verificările efectuate, a reieșit faptul că nu ar fi păstrat o distanţă minimă de 50 m faţă de mama sa și față de locuința acesteia, așa cum este stabilit prin ordinul de protecție, de către Judecătoria Bistrița.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din Biroului de Ordine Publică pentru săvârșirea infracțiuni de încălcarea ordinului de protecție.

***

Ordin de protecție și dosar penal pentru protejarea unei femei agresată de soț

La data 10 iulie a.c., în urma unei intervenții la un scandal în familie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru violență în familie.

Din verificările efectuate a reieșit că, un bărbat de 53 de ani, din Bistrița-Bârgăului, care se afla în locuința comună împreună cu soția, cel mai probabil din cauza consumului de alcool și a unor neînțelegeri, ar fi agresat-o.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie, iar cercetările sunt continuate în acest sens.

Infracțiuni flagrante, pe linie rutieră, constatate în ultimele două zile

La data de 10 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Unirea. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal.

***

În noaptea de 10/11 iulie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat în trafic un autoturism care circula pe Drumul Național 17, în localitate Susenii Bârgăului. A fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 23 de ani, din Bistrița Bârgăului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

***

În dimineața de 11 iulie a.c., pe Drumul Județean 151, în Țăgșorul, polițiștii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în județul Mureș, condus de un tânăr de 24 de ani, din Sărmășel.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

În dimineața de 11 iulie a.c., un bărbat de 25 de ani, din Țagu, a fost depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 151.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

În seara de 10 iulie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat un bărbat de 37 de ani, din Reteag, care conducea o autoutilitară pe Drumul Național 17, în localitatea Bața.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

În dimineața de astăzi, 12 iulie, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 35 de ani, din Bistrița care se afla la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din Bistrița.

Valoarea indicată în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei și a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia sunt continuate cercetările.

DRUG TEST pozitiv = dosar penal

În această dimineață, în jurul orelor 04.45,polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Falezei din Bistrița. A fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, din Gledin, iar în urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul a două substanțe.

Cel în cauză a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.