IPJ: Buletin de presă

Continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier

Polițiștii Biroului pentru Prevenirea Delictelor Silvice, în colaborare cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud.

Ieri, 2 septembrie, s-a acționat pe raza comunelor de pe valea Bârgăului, fiind oprite pentru control mai multe autovehicule, dintre care 9 transporturi de material lemnos. De asemenea, au efectuate verificări la un depozit de material lemnos și au fost legitimate mai multe persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoarea de10.000 lei,conform Legii 171/2010, iar ca măsură complementară a fost dispusă măsura confiscării peste 11 m.c. în valoare de 3.228 lei.

UPDATE: ” Bănuit de furt, reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 3”

Bărbatul de 34 de ani, reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 3 Poliție Lechința și cercetat pentru furt calificat a fost prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Beclean care a dispus plasare sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea documentării faptei sub toate aspectele.