IPJ: Buletin de presă

Patru infracțiuni la regimul rutier constatate în urma unui control în trafic

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit în trafic în Mijlocenii Bârgăului, un autoturism.

A fost identificat șoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani din Prundu Bârgăului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la tânăr s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței cannabis. Șoferului i-au fost recoltate ulterior probe biologice la spital.

În urma verificărilor cu privire la autoturism, polițiștii au constatat că acesta nu este înmatriculat și are aplicate pe caroserie numere de înmatriculare false.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false.

Șofer sub influența alcoolului depistat în flagrant

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat în flagrant delict un șofer care conducea sub influența alcoolului.

În jurul orelor 23:30, polițiștii au oprit pe Drumul Județean 151 un autoturism și au identificat șoferul, un bărbat de de 33 ani din Urmeniș.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,65 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Patru infracțiuni la regimul rutier în urma unui accident de circulație

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un eveniment rutier semnalat în Arcalia.

Un tânăr de 26 de ani din Arcalia în timp ce conducea un moped pe Drumul Județean 172G din localitate a căzut pe partea carosabilă, rezultând rănirea acestuia.

În urma intervenției polițiștilor rutieri, s-a constatat faptul că mopedul implicat în evenimentul rutier era neînregistrat și totodată au stabilit că tânărul de 26 de ani, a condus fără a deține permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,90 mg/L alcool pur în aerul expirat fiindu-i recoltat și două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Șofer sub influența alcoolului și fără permis, oprit de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în flagrant pe raza localității Chintelnic un șofer sub influența alcoolului.

Pe Drumul Comunal 31B în Chintelnic, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară. A fost identificat conducătorul acesteia, un bărbat de 41 de ani din Bistrița.

În urma verificărilor polițiștilor cu privire la șofer, au constatat că acesta are permisul de conducere reținut. Ulterior s-a procedat la testarea conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,17 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, în cadrul unui dosar penal cu privire la conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Șofer depistat în flagrant delict, conducând cu permisul suspendat

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii rutieri ai Poliției orașului Sângeroz-Băi au depistat în flagrant un șofer care conducea fără permis.

În jurul orei 13:30, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D prin Sângeroz-Băi. Autoturismul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier, fiind ulterior urmărit și blocat în trafic.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 20 de ani din Anieș, care în urma verificărilor s-a constatat că are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii  rutieri ai Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.