IPJ: Buletin de presă

DrugTest pozitiv în cazul unui tânăr conducător auto din Feldru. Mai multe obiecte descoperite și ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, în urma controlului autoturismului pe care-l conducea

În după-masa de ieri, 20 aprilie a.c., în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii rutieri din Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Fedru.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanței consumate.

La controlul autoturismului, polițiștii au descoperit obiecte cu urme de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Totodată, în buzunarul unei haine ce se afla în autoturism și care ar aparține unui alt tânăr, de 19 ani, din Feldru, au mai fost descoperite 4 cartușe pentru armă letală, de tir-sportiv și 2 tuburi ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Toate obiectele descoperite au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

La fața locului au fost solicitați în sprijin polițiști din cadrul Serviciului Rutier, ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători de la Acțiuni Speciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Filtre și controale în trafic, desfășurate într-o acțiune comună a polițiștilor  de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița, Serviciul Rutier și Acțiuni Speciale

Premergător sărbătorilor pascale, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și luptători de la Acțiuni Speciale au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunii organizate ieri, 20 aprilie, pe Drumul Județean 154, pe raza comunelor Șieu, Șieuț și Mărișelu, a fost utilizat și aparatul radar, pentru depistarea celor care conduc cu viteză peste limita legală.

Astfel, în intervalul orar 06.00-14.00, în cadrul acțiunii, a fost constatată, în flagrant delict, o infracțiune de conducere fără permis, vizat fiind un bărbat de 36 de ani, din Șieuț care ar fi condus un autoturism, deși avea permisul suspendat din anul 2021, fiind cercetat în cadrul altui dosar penal.

Totodată, doi conducători auto au rămas fără permis, doi fiind depistați cu viteză peste limita legală și sub influența alcoolului. Pentru neregulile constatate la autovehiculele oprite pentru control, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

În total, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 71 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 28.420 lei, toate conform OUG 195/2002.

Infracțiune la Legea 333/2003, constatată de polițiștii de la Sisteme de Securitate, în urma controalelor efectuate

În perioada 19-20 aprilie a.c., polițiști din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate au continuat controale pe linia sistemelor de securitate, la obiective din municipiul Bistrița. Verificările au vizat și modul de organizare a transporturilor de valori și prestatorii de servicii în domeniul sistemelor de securitate.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 333/2003, respectiv H.G. 301/2012, în cuantum de 20.000 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate, nepunerea în aplicare a măsurilor stabilite prin analiza de risc la securitatea fizică, neîndeplinirea sarcinilor trasate în urma unor controale anterioare și nerespectarea condițiilor de securitate a transporturilor de valori cuprinse 10.000 și 150.000 Euro echivalent în lei.

De asemenea, în urma unui control efectuat la un operator economic, polițiștii au constatat faptul că sistemul de securitate (alarma și sistemul de supraveghere video) ar fi fost instalat de o societate care nu deține licență de funcționare în domeniul sistemelor de securitate.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de desfășurarea în scop comercial de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat sau fără licență de funcționare prevăzută de lege, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 56 din Legea 333/2003.