IPJ: Buletin de presă

CONSECINȚE: condamnat la închisoare pentru conducere fără permis, dus în penitenciar de polițiști

La data de 25 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat din Tiha Bârgăului.

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Acesta a fost dus de polițiști în penitenciar pentru ispășirea pedepsei.

Controale în trafic, infracțiuni constatate în flagrant delict

Astăzi,  26 mai, în jurul orei 00.10, în urma controalelor efectuate în trafic, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În fapt, un bărbat de 33 de ani, din Bistrița, a fost depistat în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența unor substanțe psihoactive. Acesta a fost oprit pentru control pe o stradă din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În cazul testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe, în vederea determinării cu exactitate a substanței consumate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Acțiuni pentru siguranța cetățenilor, desfășurate de polițiști și jandarmi, pe valea Bârgăului

La data de 25 mai a.c., în intervalul 18.00-21.00, polițiștiiSecției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au organizat și desfășurat o acțiunie în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Acțiunea a urmărit menținerea și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere, dar și a delictelor silvice. Astfel, au fost efectuate controale și verificări în zonele aglomerate, fiind legitimate 20 de persoane.

Totodată, au fost oprite și verificate 9 autoturisme și au fost efectuate 3 testări cu aparatul etilotest. Pentru abaterile pe linie rutieră constate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002, în cuantum de 725 lei. Alte 3 sancțiuni, în cuantum de 2000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.