IPJ: Buletin de presă

Polițiștii atrag atenția că este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, conform art. 452 , alin 1, lit. h, din Codul Fiscal:

deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.

La data de  4 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Astfel, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 49 de ani, din Lunca Ilvei, deținea într-o anexă a locuinței sale, fără a avea documente justificative de proveniență sau alte forme legale, 550 de litri de alcool.

Întreaga cantitate de alcool a fost indisponibilizată în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 452 din Codul Fiscal.

În cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului, polițiștii de la Rutieră au depistat doi șoferi care conduceau autoturisme, deși consumaseră alcool

La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 03.40, în Bistrița, polițiștii de la Biroul Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 40 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe un bulevard din municipiu.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0.70 mg/L alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge care vor stabili alcoolemia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 00.40, pe raza localității Maieru, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 30 ani, din Anieș, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere.

Polițiștii au constatat faptul că acesta consumase alcool, rezultatul indicat de aparatul etilotest ca urmare a testării fiind de peste 0,70 mg/L alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.