IPJ: Buletin de presă

Acțiuni pentru protejarea fondului forestier: Zeci de polițiști, jandarmi și silvicultori au acționat, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

La data de 4 august a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Bistrița-Năsăud au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.La acțiunea desfășurată ieri, la nivel județean, au participat aproximativ 70 de polițiști, jandarmi și silvicultori.

Astfel, au fost efectuate 37 de controale, dintre care 4 controale pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, la depozite de material lemnos și 33 de controale care au vizat transporturile de material lemnos.

În total au fost oprite și verificate în trafic 132 de vehicule și au fost constatate, în flagrant delict, 7 infracțiuni: 2 pentru nerespectarea Codului Silvic (tăiere şi furt de arbori) și 5 la regimul rutier. 

Tot în cadrul acțiunii de ieri, au mai fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 21.740 lei, din care 10 la regimul silvic, conform Legii 171/2010, în cuantum de 11.000 de lei. Ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 17 metri cubi de materiale lemnos, fără documente legale, în valoare de 2.939 lei.

Celelalte au fost abateri rutiere, aplicate conform OUG 195/2002, în cunatum de 10.740 de lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea a 3 permise de conducere.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict

La data de 4 august a.c., polițiștii au depistat și verificat un bărbat de 45 de ani, din Budacu de Jos, conducător al unui autovehicul oprit în trafic, pentru control.

Acesta circula pe Drumul Județean 173C, prin localitatea Budacu de Jos, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În noaptea de 4/5 august a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat în trafic un conducător auto aflat sub înfluența alcoolului.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, a fost oprit pe un drum comunal din Susenii Bârgăului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre bilogice.

S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

***

În dimineața de 4 august a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat un bărbat de 30 de ani, din Teaca care conducea un moped neînregistrat.

Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că bărbatul, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost negativ.

Cercetările în acest caz vor fi continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.