IPJ: Buletin de presă

Autoturism căutat în Germania, depistat în Bistriţa-Năsăud

La data de 22 noiembrie a.c., în baza informării de către reprezentanții Registrului Auto Român Bistriţa-Năsăud, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunilor de tăinuire și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat, de 52 de ani, din Reghin, în posesia căruia se afla un autoturism care figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, la solicitarea autorităților din Germania. De asemenea, bărbatul ar fi prezentat un contract de vânzare-cumpărare întocmit în fals de către acesta, pentru autoturismul în cauză.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ordin de protecție emis de polițiștii din Beclean

La data de 22 noiembrie a.c., o femeie din Beclean a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în perioada 14-20 noiembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliu, a fost jignită și amenințată de soț. De asemenea, ieri, 22 noiembrie, în urma neînțelegerilor avute cu soțul ei, femeia a inițiat proces de divorț.  

În urma evaluării situației de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, în vârstă de 55 de ani, din Beclean. Totodată, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean.