IPJ: Buletin de presă

ACȚIUNI PE LINIE RUTIERĂ, DESFĂȘURATE ÎN PERIOADA 27-29 IULIE A.C. 

Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au acționat pentru siguranța circulației pe drumurile publice, ocazie cu care au fost constatate, în flagrant, mai multe infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Șoferi băuți

La data de 28 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat în trafic, pe un bărbat de 30 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de aproape 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru verificări, pe un bărbat de 63 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, pe raza municipiului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de aproape 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice.

În ambele cazuri, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

***

Fără permis 

La data de 28 iulie a.c., un tânăr de 19 ani, din Bistrița Bârgăului, a fost depistat de polițiștii Secției 2 în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 17, pe raza localității Livezile, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, la aceeași dată, pe raza localității Dobric, polițiștii l-au depistat pe un tânăr de 21 de ani, din Uriu, în timp ce conducea pe D.J. 171, un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis. 

Nu a oprit la semnalele polițiștilor, dar a fost prins și s-a ales cu dosar penal 

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 08.15, pe D.N. 17, pe raza localității Şieu Măgheruş, polițiștii Secției 4 au efectuat semnale pentru oprire unui autoturism condus de un bărbat. Conducătorul auto nu a oprit, continuându-și deplasarea. A fost urmărit până pe drumul comunal 31A, de pe raza aceleași localități, unde a abandonat autoturismul şi a fugit.

La scurt timp, conducătorul auto a fost depistat și identificat polițiști ca fiind un tânăr de 20 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de aproape 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

Accident rutier soldat cu avarii și dosar penal pentru conducere cu alcoolemie

La data de 26 iulie, pe DJ 515, în Blăjenii de Sus, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare.

La fața locului, polițiștii Secției  4 Poliție Rurală Beclean au constatat faptul că șoferul vinovat, un bărbat de 51 de ani, din Blăjenii de Sus, consumase băuturi alcoolice.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre de sânge care să stabilească alcoolemia.

S-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe.