IPJ: Buletin de presă

Depistată în flagrant, în timp ce vindea produse despre care există indicii că sunt contrafăcute 

La data de 8 august a.c., în cadrul unor acțiuni preventive, polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au depistat în flagrant o femeie de 43 ani, din Sărățel, în timp ce comercializa către public articole de îmbrăcăminte a căror marcă era similară cu o marcă originală, despre care există indicii că ar fi contrafăcute. Femeia, reprezentant al unei întreprinderi familiare, vindea produsele în incinta unui magazin din municipiul Bistrița.

Astfel, 48 de articolele de îmbrăcăminte au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Acțiuni ale structurilor de Ordine Publică pentru reducerea victimizării populației și creșterea gradului de informare în mediul rural 

La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru reducerea victimizării, în rândul populaţiei, prin accidente de circulaţie în care sunt implicaţi bicicliști, mopediști, căruțași și conducători utilaje agricole care nu respectă regulile de circulație.

În activitățile desfășurate au fost implicați aproape 40 de polițiști de la secțiile și posturile de poliție din tot județul, care au atras atenția celor opriți în trafic cu privire la consecințele deosebit de grave și riscurile la care se expun atunci când, în calitate de bicicliști, mopediști, căruțași, conducători utilaje agricole circulă aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Au fost oprite în trafic, pentru control, 128 de autovehicule și vehicule și au fost efectuate 16 testări cu aparatul etilotest. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.180 lei din care 49 conform  OUG 195/2002, 10 conform Legii 61/1991 și 9 la alte acte normative. De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, 3 fiind pentru consum de băuturi alcoolice și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Bănuit de distrugere, identificat de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

La data de 8 august a.c., în urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Budacu de Jos, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.

Astfel, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 5 august a.c., în intervalul orar 02.30-03.30, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, ar fi provocat distrugeri la 4 autoturisme parcate în centrul localității Budacu de Jos. De asemenea, acesta ar fi distrus 4 lămpi de iluminat public, un burlan metalic și o porțiune de gard metalic.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale. 

ATENȚIE! OBOSEALA LA VOLAN POATE AVEA CONSECINȚE DEOSEVIT DE GRAVE!

La data de 9 august a.c., un tânăr de 26 ani, din Berești-Bistrița, județul Bacău, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia, pe DN 17, în cartierul Unirea înspre localitatea Livezile, din cauza oboselii ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe partea dreaptă a sensului său de mers.

În urma impactului, o femeie de 34 ani, din județul Prahova, pasageră, a fost rănită.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Două infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant de polițiștii Secției 6

La data de 8 august a.c., ora 22.00, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 45 de ani, care conducea un autoturism pe DN 17C, prin Telciu, deși nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru  recoltarea de probe biologice de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Consumul de alcool reprezintă o cauză frecventă de conturbare a capacității de a conduce autovehicule!

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, ori se angajează în depăşiri riscante.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând producerea accidentelor de circulaţie!

PERSOANE CĂUTATE LA NIVEL NAȚIONAL, GĂSITE DE POLIȚIȘTI

Depistată de polițiști în județul Suceava, după ce părinții au sesizat dispariția acesteia 

La data de 8 august a.c., ora 13.50, polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați direct, de către o femeie de 32 de ani, din oraș, despre faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani a dispărut de la domiciliu.

Astfel, polițiștii au declanşat activităţi specifice găsirii minorei. Ca urmare a activităților întreprinse, polițiștii bistrițeni, în colaborare cu cei suceveni, la scut timp au depistat-o pe tânără în localitatea Frasinul, județul Suceava, la locuința unui tânăr de 21 de ani. De asemenea, s-a stabilit faptul că tânăra a plecat voluntar de la domiciliu în seara de 7 august a.c. Aceasta a fost internată în Centrul de Plasament Suceava, urmând a fi încredințată părinților.

***

La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei de la Acțiuni Speciale l-au depistat pe o stradă din municipiului Bistrița, pe un tânăr de 15 ani, care era căutat, fiind plecat voluntar dint-un Centrul de Protecție a Copilului Beclean, din data de 18 aprilie a.c.

Acesta a fost încredințat reprezentanților Centrului și a fost revocată măsura căutării la nivel național.

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști.

La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat pe raza localității Livezile, pe un tânăr de 25 ani, din Lupeni, județul Hunedoara, condamnat la pedeapsa închisorii.

Împotriva acestuia, Judecătoria Petroșani a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis. Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.