IPJ: Buletin de presă

Creșterea gradului de siguranță rutieră în trafic-o preocupare constantă a polițiștilor bistrițeni

La data de 2 aprilie a.c., polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră în trafic.

Astfel, cu ocazia acțiunilor desfășurate și ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au constatat și aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.000 de lei. Totodată, față de 6 conducători auto a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cadrul acțiunilor desfășurate, la data de 2 aprilie a.c., pe DN 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe un bărbat de 39 de ani, din Poiana Stampei, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a i se preleva mostre de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

Polițiștii au întocmit dosar penal săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

La aceeași dată, pe DJ 172D, în localitatea Bistrița Bârgăului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului l-au identificat și oprit în trafic pe un bărbat de 44 de ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism care avea expirate numerele de înmatriculare provizorii din luna octombrie 2018.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorii figurează ca fiind atribuite unui alt autoturism.

Polițiștii au întocmit dosar penal săvârșirea infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Siguranța la școală-acțiuni ale polițiștilor din Feldru

La data de 2 aprilie a.c., în intervalul orar 10:00-11:00, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pe linia prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor, precum și pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

În urma acțiunilor desfățurate, polițiștii au verificat mai multe localuri din localitatea Feldru și au identificat 6 elevi care lipseau nemotivat de la cursuri. De asemenea, au fost informate unităţile de învăţământ, în vederea luării măsurilor disciplinare de către conducerea acestor unităţi.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Compartimentul Relații Publice