IPJ: Buletin de presă

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au recuperat aproape 2000 de lei, bani care reprezintă prejudiciul unei înșelăciuni

La data de 19 septembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de înșelăciune, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat de 61 de ani, din Brașov, bănuit de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că la data de 4 iulie 2019, în jurul orei 13.21, bărbatul s-ar fi prezentat la ghișeul unei case de schimb din municipiul Bistrița, unde i-a cerut casierei să-i schimbe suma de 2500 de euro în lei. Cu ocazia numărării  banilor, i-ar fi înmânat acesteia de mai multe ori sume greșite, reușind astfel să o inducă în eroare cu privire la tranzacția efectuată.

Prejudiciu cauzat a fost de aproximativ 1980 de lei, bani care au fost recuperați de polițiști și restituiți păgubitului. Cercetările în acest dosar continuă de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Alcoolul la volan e accident

La data de 19 septembrie a.c., un tânăr de 28 ani, din  Bistrița, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, a acroșat un autoturism parcat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere

La data de 19 septembrie a.c., între orele 06.00 – 09.00, polițiștii din cadrul Poliției  orașului Năsăud și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe raza de competență.

Cu această ocazie au fost efectuate verificări în trafic, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.015 lei. Totodată, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras un certificat de  înmatriculare.