NU încredințați mașina, spre a fi condusă, unei persoane care nu are acest drept! Riscați dosar penal!
La data de 1 noiembrie a.c., în municipiul Bistrița a avut loc un accident rutier soldat, din fericire, doar cu avarii.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la volanul mașinii se afla o femeie de 30 de ani, din Bistrița, care nu deținea permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Aceasta, fiind însoțită de proprietarul autoturismului, pasager, și în timp ce conducea mașina pe o stradă din Bistrița, a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat un gard metalic, distrugându-l pe o distanță de aproximativ 5 metri.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea spre conducere a unui vehicul pentru care este necesar permis de conducere de către o persoană unei alte persoane care nu posedă permis de conducere.
Dosar penal pentru furt
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost alertați de agenții unei firme de pază, despre faptul că s-a declanșat alarma unui magazin din Bistrița.
La fața locului au ajuns de urgență polițiștii, care au constatat faptul că unul dintre geamurile magazinului este spart, iar în urma verificărilor, în interiorul magazinului l-au depistat pe un bărbat de 55 de ani, din Bistrița. Asupra lui au fost găsite mai multe pachete de țigări și o sticlă cu băutură.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În continuare se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de furt.
Tânăr cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Cetate, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că numărul de înmatriculare aplicat este atribuit altui autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă de Biroul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.
La volan, sub influența alcoolului
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii din Beclean l-au depistat pe un bărbat de 39 de ani, din Căianu Mic, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 171, pe raza localității de domiciliu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de Poliția orașului Beclean, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La aceeași dată, polițiștii din Năsăud l-au depistat pe un bărbat de 52 de ani, din Nimigea de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 173B, pe direcţia de deplasare Mintiu-Nimigea de Jos, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă de Poliţia Oraşului Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, la data de 3 octombrie a.c., polițiștii din Beclean l-au depistat pe un tânăr de 22 de ani, din Agrișu de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17, pe raza orașului Beclean. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.