IPJ: Buletin de presă

FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!

Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00.45, în localitatea Rebra a avut loc un accident rutier în urma căruia trei tineri au fost răniți.

În urma primelor verificări, efectuate de polițiștii din Năsăud la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr de 18 ani, din Năsăud, care conducea un autoturism pe drumul județean 172 B, pe direcție Rebra-Rebrișoara, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un capăt de pod, după care s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, respectiv conducătorul auto și încă doi pasageri, toți în vârstă de 18 ani, din Năsăud, care au fost transportați la spital.

Totodată, ca urmare a verificărilor, a rezultat faptul că tânărul de 18 ani care se afla la volan în momentul accidentului nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Năsăud.

Băut fiind, a produs un accident rutier, soldat, din fericire, doar cu avarii

La data de 18 noiembrie a.c., pe drumul județean 151, pe raza localității Lechinţa, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Sângeorzu Nou, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un atelaj hipo care circula, regulamentar, în fața sa și care era condus de un bărbat de 54 de ani, din Chiraleș, intrând în coliziune cu acesta.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu avarii. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul bărbatului din Chiraleș, rezultatul a fost negativ.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 3, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși a consumat băuturi alcoolice

La data de 18 noiembrie a.c., pe drumul național 17, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 42 de ani, din Bața, care conducea un autoturism pe raza localității Ciceu Mihăești.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă de Poliția orașului Beclean, fiind întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie.