IPJ: Buletin de presă

Urmărit național, depistat de polițiștii de la Investigații Criminale

La data de10 ianuarie a.c., în urma unei acțiuni efectuate pe raza orașului Năsăud, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud și cei din Năsăud l-au depistat pe un bărbat în vârstă de 40 de ani,din Feldru, urmărit la nivel național.

Împotriva bărbatului, Judecătoria Năsăud a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 7 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere.

Cel în cauză a fost încarcerat de polițiști în penitenciarul Bistrița.

În arest la domiciliu, după ce a comis o nouă infracțiune

Ca urmare a unei sesizări formulate de Biroul de Supravegheri Judiciare, Judecătoria Bistrița a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, față de un tânăr de 28 de ani, din Șieu. Acesta a mai comis o infracțiune.

Tânărul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis și conducerea unui auto neînmatriculat și față de acesta era dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ulterior, la data de 15 decembrie 2019, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși nu avea acesta drept, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.       

Trei tineri s-au agresat reciproc;  polițiștii și procurorii i-au identificat, reținut pentru 24 de ore și continuă cercetările pentru tentativă la infracțiunea de omor și lovire sau alte violențe

La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către personal medical din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bistrița-Năsăud cu privire la faptul că a fost internat pe secția chirurgie un bărbat de 29 de ani, din Poienile Zagrei, care prezenta o plagă prin înjunghiere. Bărbatul a declarat polițiștilor că a fost agresat în seara de 9 ianuarie a.c., de persoane necunoscute, în timp ce se afla pe raza municipiului Bistrița.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au demarat verificările, iar în urma investigațiilor efectuate, au identificat doi tineri în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, din localitățile Milaș, respectiv Jelna. Aceștia sunt bănuiți că, la data de 9 ianuarie a.c., împreună cu cel de 29 de ani, din Poienile Zagrei, în urma unui conflict spontan izbucnit, s-ar fi agresat reciproc. Totodată, din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani, din Milaș, împreună bărbatul de 29 de ani, din Poienile Zagrei l-ar fi agresat pe cel de 21 de ani care, la rândul lui, l-ar fi înjunghiat cu un cuțit pe cel de 29 de ani. Cei doi tineri de 20 și 21 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe și vătămare corporală.

La data de 12 ianuarie a.c., cazul a fost preluat de către parchet, fiind efectuate cercetări pentru tentativă la infracțiunea de omor și lovire sau alte violențe. Procurorul criminalist a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de tânărul de 21 de ani, care este cercetat pentru tentativă la omor. Cercetările în acest caz sunt continuate de către Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.  

Alcoolul și urmările lui

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 18.43, polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 33 de ani, din Lunca Ilvei, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, pe drumul județean 172 D.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,10mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere anulat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

****

La data de 12 ianuarie a.c., în municipiul Bistrița a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 21 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, din neadaptării vitezei într-o curbă și a nepăstrării unei distanțe de siguranță, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care era oprit la semafor și la volanul căruia se afla un bistrițean de 25 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l  alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 21 de ani și negativ pentru celălalt. Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.