IPJ: Buletin de presă

Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

În noaptea de 12/13 martie a.c., pe DJ 172, prin Rebra, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un tânăr, de 21 ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

ATENȚIE! – Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă

În noaptea de 12/13 martie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control în trafic o femeie, de 30 ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 151, pe raza localității Zoreni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că plăcuțele cu numărul de înmatriculare aplicate pe autoturism aparțin altui autovehicul.

De asemenea, șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința efectuează cercetări pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.