IPJ: Captură de droguri

PESTE 9 KG DE DROGURI DE RISC ȘI DE MARE RISC, INDISPONIBILIZATE

Polițiștii și procurorii din Bistrița-Năsăud au indisponibilizat peste 9 kilograme de cannabis și cocaină, droguri care ar proveni din Spania.

La data de 19 martie a.c., polițiștii de combatere a criminalităţii organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au 

au organizat o acţiune de prindere in flagrant,  pe raza municipiului Bistrița, intr-un dosar penal de introducerea în țara de droguri de risc și de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, a fost prins un tânăr de 26 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, bănuit că transporta cu un autoturism o cantitate mare de droguri.

Acesta, în încercarea de a scăpa, a aruncat din autoturism o geantă de voiaj în care se aflau mai multe pachete cu o substanță vegetală de culoare verde-oliv, precum şi pachete cu o substanță solidă, de culoare alb-gălbui. În urma analizelor de laborator, a rezultat că este vorba despre 8,72 kilograme de cannabis și peste 400 grame de cocaină.

Autoturismul în cauză a oprit în trafic, pe raza localității Salva. Tânărul de 26 de ani, care îl conducea, a fost condus la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, iar în urma audierilor, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T .- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore. 

La data de 20 martie a.c., Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.

 Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de introducerea în țara de droguri de risc și de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română,  al specialiștilor din cadrul Biroului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și al unor polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.