IPJ: Conferință academică

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ACADEMICĂ  ”BULLYINGUL ÎN MEDIUL ȘCOLAR” 

Acesta a fost evenimentul de amploare cu care a debutat la noi în județ campania preventivă națională a Poliției Române ,,SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII”. 

Întâlnirea a fost deschisă de instituția organizatoare, prin discursul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud, comisar șef de poliție Mihai-Ovidiu Lupșa. Acesta a subliniat faptul că fenomenul de bullying în școli a fost în atenția polițiștilor bistrițeni în acest an școlar, peste 10.000 de elevi participând la lecții preventiv-informative pe această temă.

Au avut alocuțiuni partenerii din proiectul ,,STOP bullyingului în școlile bistrițene”: prefectul județului Bistrița Năsăud, Ovidiu Frenț, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean BN Camelia Tabără, directorul CJRAE BN Luciana Sidor dar și partenerii specifici din mediul academic: directorul Departamentului de științe ale educației , UBB Cluj Napoca, prof.univ. dr. habil. Ion Albulescu și Prof. univ. dr. Cristian Stan.

Invitații speciali ai organizatorilor au fost prof.univ.dr. Mircea Miclea și prof.univ.dr. Vasile Dâncu. Aceștia au conferențiat pe tema bullyingului școlar și a cyberbullyingului.

Profesorul Dâncu a detaliat aspecte din studiile sociologice coordonate la nivel național și internațional, atrăgând atenția asupra amplorii fenomenului mai ales în mediul online. El a adăugat faptul că proiectele de prevenire și conștientizare asupra riscului sunt necesare și a încurajat instituțiile abilitate să continue munca de prevenire în școli.,,Mă bucur că Ministerul Afacerilor Interne și mai ales Poliția e interesată de aceste fenomene din societate, reiese faptul că e o instituție care se modernizează mai repede decât societatea și asta e un lucru foarte bun”.

Profesorul Miclea a subliniat faptul că în societatea de azi se pune accentul mult pe victimă, nu se mai cultivă reziliența la copii și astfel ei nu sunt pregătiți corect pentru încercările vieții. Jocul conflictual, spre deosebire de bullying, conține agresivitate benignă care ajută la dezvoltarea personală. De asemenea, a detaliat patru programe internaționale de intervenție în reducerea bullyingului (toate cu procente însemnate de scădere a fenomenului după implementare).

Profesorul Albulescu, profesorul Stan și lectorul univ dr. Manea Adriana  au avut alocuțiuni despre violența școlară și bullying, despre etichetare  și condițiile în care agresivitatea apare la copii.

Sociologii Mihaela Schreiner (I.P.J. BN) și Cristina Harap (C.J.R.A.E. BN) au prezentat datele rezultate dintr-un sondaj de opinie realizat în școlile din județ pe tema bullyingului, iar profesorii consilieri școlari Ureche Ana Maria și Borș Viorica – un program de intervenție privind reducerea agresivității în școală. A fost prezentat și un filmuleț cu bune practici din școli în implementarea proiectului, realizat de inspectorul Aurelia Dan și prof Alina Creț. 

Săptămâna prevenirii criminalității continuă cu alte activități stradale sau dedicate elevilor în școli, cu mese rotunde, dezbateri sau momente artistice și desene pe asfalt pentru preșcolari.