IPJ: Evenimente electorale

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Sinteza evenimentelor înregistrate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, referitoare la sesizările electorale

În cursul zilei alegerilor au fost sesizate 21 de incidente de natură electorală, dintre care 10 neconfirmate, iar în 2 dintre aceste cazuri au fost aplicate avertismente conform OG34/2008, fiind apeluri 112 nejustificate.

În urma verificărilor efectuate de către echipele operative au fost înregistrate 4 dosare penale și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 5400 de lei, ca urmare a unor sesizări privind nerespectarea legislației electorale, precum și a altor acte normative în context electoral.

Au fost primite 36 notificări prin SIMPV – Sistemul Integrat de Monitorizare a Prezentei la Vot, majoritatea privind neînscrierea pe listele electorale permanente a unor cetățeni, toate cele 36 de notificări fiind infirmate.

Pe parcursul zilei de ieri, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Pentru intervenția efectivă la incidentele semnalate, polițiștii angrenați în paza și protecția secțiilor de votare au fost sprijiniți de patrulele de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție, care și-au desfășurat activitatea în zonă și de către echipe operative, pregătite să intervină la nevoie.

Forțele de ordine au desfășurat misiuni până la finalizarea activităților privind menținerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, pe raza județului Bistrița-Năsăud, nefiind înregistrate evenimente negative.

Le mulțumim cetățenilor care în timpul exercitării dreptului de vot au dat dovadă de responsabilitate și au respectat prevederile legale.