IPJ: Minivacanța de Rusalii

În acest sfârșit de săptămână, în contextul Sărbătorii Rusaliilor și a minivacanței, în medie 125 de poliţişti acționează zilnic, în județul nostru, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum și protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât întreaga comunitate să fie în siguranță.

În apropierea lăcaşurilor de cult vor fi organizate, pentru Sărbătorirea Rusaliilor, manifestări religioase, la care vor participa mulți credincioşi. Aici polițiștii se vor afla în dispozitiv pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În același timp, cu toții trebuie să manifestăm respect și responsabilitate față de cei din jur.

Totodată, în localitățile unde se preconizează un aflux mare de persoane, respectiv Căianu Mic, Tăure și Figa, efectivele vor fi suplimentate în vederea asigurării climatului de siguranță publică.

În zonele aglomerate vă recomandăm să fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale iar dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat, ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Întrucât anticipăm valori crescute de trafic în acest sfârșit de săptămână prelungit, vă recomandăm să adoptați o manieră prudentă de conducere prin asigurarea temeinică înaintea efectuării oricăror manevre, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat. Polițiștii vor fi prezenți în această perioadă pe principalele sectoare de drum și în zona locașurilor de cult și a celor de agrement pentru fluidizarea și supravegherea traficului rutier.

Echipajele rutiere vor acționa cu aparate radar. Vă recomandăm să respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.

Atragem atenția asupra riscurilor conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte substanțe. Manifestați responsabilitate. Pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, în această perioadă vor fi intensificate controalele și testările în trafic cu aparatele etilotest și DrugTest.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori. Închideți și asigurați toate ușile și geamurile locuinței înainte de a părăsi domiciliul.

La debutul vacanței, vă îndemnăm să acordați copiilor o atenție sporită și din perspectiva siguranței lor!

Stabiliți cu aceștia un program în așa fel încât să știți tot timpul unde sunt și ce fac.

Aflați care le sunt prietenii – în viața reală, sau pe internet.

Mențineți o bună comunicare cu copiii, pentru a putea afla din timp problemele cu care se confruntă, nevoile și temerile lor.

Polițiștii sunt la datorie pentru siguranța dumneavoastră și vă doresc sărbători frumoase, liniștite, alături de cei dragi!