IPJ: Minivacanță în siguranță

POLIȚIA BISTRIȚEANĂ LA DATORIE ÎN MINIVACANȚA DE 1 IUNIE

Poliția bistrițeană va fi la datorie pentru o minivacanța de 1 iunie în siguranță.

Au fost suplimentate efectivele care vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți.

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică, precum și pentru asigurarea intervenției imediate în cazul unor evenimente. Astfel, 180 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, precum și alte structuri vor acționa, zilnic, pentru siguranța cetățenilor.

În perioada 29 mai -1 iunie a.c., un total de 475 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, împreună cu 130 de polițiști locali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, în fiecare zi, 60 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale și vor fi pregătiți să intervină la evenimentele sesizate prin 112, pe raza județului.

În perioada menționată, aproape 120 de polițiști de la Rutieră vor monitoriza traficul rutier, iar pe drumurile naționale și pe arterele intens circulate vor fi prezenți cu radarele din dotare pentru impunerea respectării vitezei legale de către participanții la trafic. Totodată, pe traseele de acces către zonele turistice polițiștii rutieri acționează pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente rutiere.

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regulilor de circulație, precum și a faptului că, până pe data de 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităților.          

Recomandările polițiștilor bistrițeni pentru adulți și copii, pentru minivacanță de 1 iunie în siguranță

1 iunie este ziua voastră, a tuturor copiilor. Aveți în această perioadă motive întemeiate să vă bucurați de momente de relaxare, distracție – acasă, dar mai ales de  mult timp liber. Nu uitați, însă, că acest timp liber înseamnă mai multă responsabilizare pentru voi, indiferent de vârsta voastră! Nici voi, nici părinții voștri, cu atât mai mult noi, polițiștii nu ne dorim ca voi să aveți experiența neplăcută a implicării voastre într-un accident rutier, să vă fie furate bunurile, să vă rătăciți, sau să fiți păcăliți sau hărțuiți de persoane pe care le-ați cunoscut pe net. De aceea, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, vă propune să nu uitați câteva reguli de bază, pentru siguranța voastră:

  • Nu acceptaţi compania şi anturajul unor persoane necunoscute sau cunoscute întâmplător, cu un comportament dubios sau a căror intenţii nu le cunoaşteţi;
  • Nu dați curs cererilor de prietenie sau invitațiilor de a va întâlni cu persoane necunoscute atunci când sunteți pe rețelele de socializare, aveți grijă ce informații (fotografii, check-in, alte detalii) furnizați în acest mod.
  • În deplasările voastre, individuale sau în grup, evitaţi pe cât posibil traseele izolate, neiluminate, locurile dosnice sau întunecoase unde puteţi deveni victimele unor furturi, tâlhării, violuri sau vătămări corporale;
  • Când sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă deoarece s-ar putea să aibă intenţii infracţionale;
  • În calitate de pietoni, biciclişti sau alte forme de participare la traficul rutier, respectaţi în toate împrejurările semnificaţia indicatoarelor rutiere. Nu vă angajaţi în traversarea străzilor prin locuri nemarcate, în fugă şi fără asigurare; evitaţi jocurile pe carosabil şi trotuare care pot deveni periculoase pentru voi sau ceilalţi participanţi la traficul rutier şi pietonal.

În speranţa că acest minim set de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate de către voi, nu ne rămâne decât să vă dorim să aveţi parte de o sărbătoare cu zâmbete, soare și distracție….ACASĂ.

De asemenea, dacă plecați în călătorie, polițiștii de la Rutieră, vă recomandă să respectați regulile de circulație și conduceți preventiv. Totodată,

Adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc a fi extrem de periculoase.

Respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Pietonii să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.