IPJ: Nu violenței în familie

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

NU violenței domestice!

Violența în familie poate afecta orice persoană, indiferent de statut social și poate fi exercitată asupra femeii, copilului, persoanelor vârstnice, acestea fiind categoriile sociale cele mai predispuse la astfel de abuzuri. Este cunoscut faptul că una dintre circumstanţele care determină sau favorizează apariția violenței domestice este consumul excesiv de alcool – în general, numeroase incidente între soți apar atunci când unul sau ambii parteneri au consumat alcool.

Violenţa în familie este incriminată prin Legea 217/2003 Republicată. În sensul prezentei legi, prin violenţa în familie înţelegem orice acţiune sau inacţiune intenţionatã, cu excepţia acţiunilor de autoapãrare ori de apãrare, manifestatã fizic sau verbal, sãvârşitã de cãtre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacã ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrarã de libertate. Constituie, de asemenea, violenţã în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertãţile fundamentale.”

Dacă sunteţi victimă a violenţei în familie:

–  depuneţi o sesizare scrisă la subunitatea de poliţie pe raza căreia domiciliaţi;

– cereţi de la poliţist /printaţi de pe internet Legea 217/2003 Republicată „cererea privind emiterea ordinului de protecţie” şi completaţi-o;

–   depuneţi această cerere completată la judecătoria de care aparţineţi cu domiciliul sau reşedinţa, însoţită de probe:  a sesizării depuse la poliţie, certificat medico-legal, nume martori, înscrisuri sau înregistrări;

– la depunerea cererii la judecătorie este bine să vă prezentaţi împreună cu martorii;

–  dacă, până la emiterea ordinului de protecţie vă simţiţi în pericol, cereţi sprijin ONG-urilor care oferă servicii sau adăposturi, ori D.G.A.S.P.C. Bistrita-Nasaud;

– după emiterea ordinului de protecţie şi punerea lui în aplicare, semnalaţi orice încălcare a prevederilor lui, la 112 sau la postul de poliţie;

–  trebuie să ştiţi că aveţi dreptul la punerea în aplicare de îndată a ordinului de protecţie şi dreptul de a fi protejaţi de încălcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentând infracţiunea de încălcare a hotărârii judecătoreşti, care se sancţionează cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală;

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii s-au confruntat cu mai multe cazuri violență în familie, dintre care exemplificăm:

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit pentru aplanarea unor conflicte în familie. Au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de violență în familie și sunt continuate cercetările.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au intervenit pentru aplanarea mai multor conflicte, izbucnite între membrii unor familii. În toate situațiile au fost întocmite dosare penale pentru violență în familie și sunt continuate cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

La data de 14 august a.c., o femeie de 58 de ani, din Posmuș a sesizat faptul că, în timp ce se afla în incinta locuinței, în urma unor discuții contradictorii avute cu concubinul său, cu care locuiește, a fost lovită de acesta. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit și au identificat agresorul în persoana unui bărbat de 71 de ani, din aceeași localitate.  Ca urmare a evaluării situației la fața locului, nu s-a impus emiterea unui ordin de protecție, însă polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de violență în familie.

În seara  de 14 august a.c., polițiștii Secției 1 au intervenit pentru aplanarea unui scandal, izbucnit între un bărbat de 45 de ani și fiul său de 19 ani, ambii din Dipșa. La fața locului, a reieșit faptul că, din cauza alcoolului, tânărul ar fi fost lovit de tatăl său, cu care locuiește. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

În noaptea de 14/15 august a.c., polițiștii Secției 1 au intervenit la un alt caz de violență în familie, iar din verificările efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 58 de ani, din Budacu de Jos, ar fi fost agresat de fiul său, un bărbat de 38 de ani, cu care acesta locuiește. Și în acest caz sunt continuate cercetările pentru infracțiunea de violență în familie, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată, polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Năsăud au intervenit ca urmare a unor conflicte, izbucnite în două familii din Zagra și Mititei.

Astfel, la data de 14.08.2020, în jurul orelor 06.00, a fost sesizat faptul că, din cauza unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, în timp ce se aflau în locuința lor din Zagra, o femeie de 36 de ani și-ar fi lovit tatăl vitreg, un bărbat de 58 de ani, din Runcu Salvei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

În noaptea de 15/16 august 2020, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Năsăud au întocmit dosar penal pentru violență în familie în urma unei intervenții în localitatea Mititei.

La fața locului s-a constatat faptul că, un bărbat de 44 ani, din Mititei, în timp ce se afla la un cazan de țuică, în localitatea de domiciliu, din cauza consumului de alcool și-ar fi lovit fratele, în vârstă de 36 ani, din aceeași localitate.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, fiind întocmit dosar penal pentru violenţă în familie.  

Polițiștii Secției 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au intervenit ca urmare a unor conflicte, izbucnite în familii din Bistrița Bârgăului și Tiha Bârgăului.

La data de16 august a.c., polițiștii Secției 2 au intervenit pentru protejarea unei femei de 52 de ani, din Bistrița-Bârgăului care a sesizat faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată de soțul său. S-a întocmit dosar penal în cadrul căruia sunt continuate cercetările.

La aceeași dată, în Tureac, o femeie de 37 de ani, din localitate, a sesizat faptul că fratele ei, în vârstă de 35 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns în locuința ei fără drept și fără acordul ei și a început să facă scandal, refuzând ulterior să plece.

La fața locului, bărbatul agresiv a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991, pentru scandal și a fost întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu.

Violență în familie și la Ilva Mare; polițiștii au intervenit pentru aplanare

La data de 16 august a.c., în Ilva Mare, polițiștii au intervenit ca urmare a unei sesizări 112, de violență în familie.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un tânăr de 26 de ani, din localitate și-ar fi agresat mama, iar femeia, în vârstă de 49 de ani, a solicitat sprijinul fratelui său, un bărbat de 41 de ani,din Lunca Ilvei. Tânărul a continuat să se manifeste agresiv, fiind la un moment dat lovit de bărbatul de 41 de ani.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru violență în familiei.