IPJ: Sfaturi pentru părinți

SFATURI PENTRU PĂRINȚI!

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Biroul de Siguranță Școlară și-au propus să crească gradul de siguranță al minorilor prin informarea părinților asupra comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși copiii, atunci când sunt acasă, în mediul on-line, pe stradă sau mai ales la școală.

Dragi părinți, acordați-le copiilor o atenție sporită și din perspectiva siguranței lor!

  • Stabiliți cu copii un program în așa fel încât să știți tot timpul unde sunt și ce fac.
  • Aveți grijă de unde achiziționați produse necesare pentru școală. Nu uitați că datele cardului bancar nu se comunică.
  • Explicați-le copiilor cu cine să comunice atunci când au probleme- pe stradă, sau la școală.
  • Discutați în permanență cu copii dumneavoastră.
  • Aflați care sunt prietenii copiilor dumneavoastră- în viața reală, sau pe internet.
  • Mențineți o comunicare bună cu copiii, pentru a putea afla din timp problemele cu care se confruntă, nevoile și temerile lor.
  • Păstrați o legătură strânsă cu educatorul/învățătorul/profesorul copilului dumneavoastră.
  • Vă invităm să accesați site-ul Poliției Române, la secțiunea ”Prevenire” pentru mai multe informații pentru siguranța dumneavoastră și a copiilor dumneavoastră!