IPJ: Controale carantină

Persoane depistate că nu au respectat măsura carantinei la domiciliu

La data de 23 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de carantină și izolare la domiciliu a persoanelor față de care au fost legal dispuse astfel de măsuri în scopul prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov 2.

Pe raza comunelor Șintereag, Șieu-Măgheruș, Budești, Șieu și Zagra cât și pe raza municipiului Bistrița și a orașului Năsăud polițiștii au constatat faptul că 7 persoane nu au respectat măsura impusă prin Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Față de aceste persoane, 5 bărbați și 2 femei, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii 55/2020, fiind aplicate 7 amenzi în cuantum total de 9500 de lei. 

Cu privire la aspectele constatate, a fost înștiințat și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.