ISJ: Acțiuni refugiați

Informare cu privire la impementarea acțiunilor de sprijin pentru copiii refugiaților ucraineni

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 3363 din 10 martie 2022,
respectiv ale ordinului Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, nr. 20360/3/776 din 11 martie 2022, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud s-au derulat
următoarele acțiuni:

1. Desemnarea reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud în grupul
operativ pentru minorii neînsoțiți, conform deciziei nr 424 din 14 martie 2022;

2. Constituirea Comisiei de coordonare a activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor
la unitățile de învățământ în care aceștia pot desfășura activități educaționale, precum și în
instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere – decizia nr.
218/10.03.2022, reorganizată prin decizia nr 425 din 14 martie 2022;

3. Centralizarea cererilor de înscriere pentru preșcolarii/elevii din zona conflictului armat
din Ucraina intrați pe teritoriul județului, care au solicitat calitatea de audient și emiterea
deciziilor de repartizare;

Până în prezent au fost depuse 15 cereri de înscriere pentru: 4 copii de învățământ preșcolar, 7 elevi de învățământ primar, 3 elevi de învățământ gimnazial și 1 elev de liceu. Aceștia au fost repartizați în următoarele unități de învățământ: Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului (2), Școala Gimnazială Lunca Ilvei (1), Școala Gimnazială „E. Grapini” Șanț (2), Școala Gimnazială Spermezeu (4), Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud (1), Școala Gimnazială Miceștii de Câmpie (4), Grădinița cu Program Prelungit Năsăud (1).

Procesul este în dinamică, raportarea se actualizează zilnic, în conformitate cu realitatea existentă la nivelul comunităților.

În paralel cu activitățile de mai sus, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ din județ lansează campania „DE LA COPII LA COPII”, având ca scop acordarea de sprijin educațional copiilor refugiaților ucraineni.

Activitățile au debutat luni, 14 martie 2022, în comunitatea de la Herina (Tabăra Speranța)
și vor continua în perioada următoare. În același timp, începând de luni, 21 martie 2022, se vor desfășura activități educaționale de sprijin în cadrul Centrului educațional pentru copiii refugiaților, deschis în incinta Școlii Gimnaziale nr 4 Bistrița. Programul de funcționare este în intervalul 8.30-14.00, pe serii, în funcție de vârsta copiilor. Ca alternativă la activitățile de dimineață, Palatul Copiilor Bistrița oferă activități de educație nonformală, zilnic, începând cu ora 14.30.

Detalii despre activitățile oferite sunt disponibile pe site-ul isjbn: https://www.isjbn.ro/index.php/ro/scoala-ne-uneste.

Biroul de presă, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud