ISJ: Rezultate Evaluare

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 22 – 25 iunie 2021. Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate la ora 10:00, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro

Rata de participare la nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost de 95,7%: 1939 de candidați prezenți (dintr-un total de 2031 de absolvenți înscriși). 

Dintre cei 1939 de candidați prezenți, 1493 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 77%, puțin peste media națonală de 76,80%.

Niciun candidat nu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

La proba de Limba și literatura română, 1664 de candidați (85,64%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 6 candidați de la Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița (1), Liceul Teoretic Radu Petrescu Prundu Bârgăului (1), Școala Gimnazială Avram Iancu Bistrița (2), Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița (1) și Școala Gimnazială Nușeni (1) au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1292 de candidați (66,57%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 4 candidați de la Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița (1), Școala Gimnazială Avram Iancu Bistrița (1), Școala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud (1) și Școala Gimnazială Demian Nechiti Ilva Mică (1) au obținut nota 10 (zece).

La proba de limbă şi literatură maternă, 61 candidaţi (98,38%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 4 candidaţi de la Școala Gimnazială Cireșoaia au obţinut nota 10 (limba maghiară).

Niciun elev nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acordcu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

Biroul de presă

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud