ISU: Acțiuni de Paști

Măsuri și acțiuni în contextul Sfintelor Sărbători de Paște

Zilnic, aproximativ 100 de pompieri și salvatori SMURD vor fi la datorie, în județul Bistrița – Năsăud în perioada Sfintelor Sărbători de Paște. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.

În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la lăcașurile de cult unde se așteaptă un număr mare de credincioși.

✔ Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii bistrițeni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.

Pentru prevenirea unor evenimente care pot umbri această sărbătoare, recomandăm:

  • manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului;
  • amplasarea lumânărilor și a candelelor aprinse în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, lemn sau electrocasnice;
  • evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
  • menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică;
  • parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”